Friday , April 26 2024

A doua ediţie a Galei Proiectelor Europene, la Suceava

gala [800x600]

Au fost premiate în cadrul Galei 155 de cadre didactice şi 110 elevi care s-au evidenţiat, la proiecte participând peste 800 de elevi. Prima ediţie a avut loc în 2009 şi a fost premieră naţională 

In cursul zilei de ieri, vineri, 9 mai, Inspectoratul Scolar Suceava a organizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava la sala Polivalentă a Conacului Domnesc, a doua ediţie a Galei Proiectelor Europene. Aceast eveniment vine să marcheze încheierea Programului “Invăţăre pe tot parcursul vieţii” cât şi a Zilei Europei. “Evenimentul festiv are ca principal obiectiv recunoaşterea iniţiativelor europene, a instituţiilor de învăţământ din judeţul Suceava, a cadrelor didactice care au beneficiat de mobilităţi individuale, a elevilor participanţi în proiecte, precum şi a reprezentanţilor comunităţilor locale care au sprijinit desfăşurarea acestor acţiuni de amploare Europeană, în perioada 2007-2013. Tuturor celor evidenţiaţi li se vor acorda diplome, trofee şI plachete”, am aflat de la inspector Laura Hacman, purtător de cuvânt în cadrul ISJ Suceava. In cadrul acestor programe s-au evidenţiat 37 de unităţi şcolare care au derulat parteneriate Comenius, Grundtvig, Leonardo da Vinci. Directorii acestor instituţii au primit plachete şi diplome. Au fost premiate şi 155 de cadre didactice participante alături de 110 elevi care s-au evidenţiat, numărul elevilor participanţi la proiecte ridicându-se la 800. Aceştia au vizitat ţări precum Italia, Spania, Franţa, Olanda, Malta, Grecia, Cipru, Finlanda, Suedia, Danemarca, Marea Britanie, Letonia, Islanda, Irlanda, Austria, Portugalia, Cehia şi Turcia şi au încheiat 132 de parteneriate.
La deschiderea oficială au participat pe lângă elevi, cadre didactice, directori de şcoli şi reprezentanţi ai Inspectoratului Scolar şi Ioan Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Florin Sinescu, prefectul judeţului, prof. univ. dr. Valentin Popa, rectorul Universităţii “Stefan cel Mare” Suceava. In acest cadru festiv, profesorul Gheoghe Lazăr, inspector şcolar general, i-a acordat preşetintelui CJ Diplomă de excelenţă din partea ISJ pentru susţinerea proiectelor europene şi promovarea lor în beneficiul şcolilor sucevene.
Prima gală de acest gen a fost organizată în premieră naţională la Suceava în anul 2009, când au fost premiaţi 111 elevi, 37 de coordonatori de proiecte şi 37 de directori de şcoli. Tot atunci 89 de cadre didactice participante la mobilităţi au primit trofee, iar 37 de unităţi de învăţământ implicate în proiecte europene au primit plachete. “S-a considerat că este necesar un astfel de eveniment pentru a i premia pe cei care s-au implicat, dar şi pentru a-i stimula pe directorii altor şcoli să se implice în astfel de programe”, a mai precizat Laura Hacman, purtător de cuvânt în cadrul ISJ Suceava. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …