Tuesday , April 23 2024

A 15-a arestare în dosarul proxeneţilor elevelor de la Scoala Speciala

arestat

 Carmen Niculau, de 20 de ani, din Suceava, a fost reţinuta de poliţişti u aceasta era data în urmarire naţionala, pe numele sau fiind emis un mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile. Carmen Niculau este acuzata ca a facut parte dintr-o grupare care a trimis „la produs” eleve de la Scoala Speciala în Suceava, Spania şi Italia

Poliţiştii suceveni au reţinut-o pe Carmen Niculau, de 20 de ani, din municipiul Suceava, împotriva careia Tribunalul Suceava a emis în data de 23 ianuarie 2014 un mandat de arestare preventiva prin care a dispus arestarea în lipsa a inculpatei pe o durata de 30 de zile pentru comiterea infracţiuni de trafic de persoane. Tanara a fost gasita pe raza judeţului Botoşani, iar ulterior a fost predata unei escorte din cadrul IPJ Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale. Aceasta a fost prezentata Tribunalului Suceava, instanţa confirmand mandatul de arestare, dupa care Carmen Niculau a fost încarcerata în arestul IPJ Suceava. Tanara era data în urmarire prin dispoziţia IGPR din 24 ianuarie 2014. In acelaşi dosar în care Carmen Niculau este cercetata alte 14 persoane au ajuns dupa gratii, în timp ce pe numele a alţi doi inculpaţi, judecatorii suceveni au emis mandate de arestare în lipsa.
Anchetatorii au stabilit ca în perioada 2011 – 2013 inculpaţii se ocupau în mod curent de racolarea, cazarea, gazduirea, transportarea, transferarea sau preluarea de tinere minore sau majore în vederea exploatarii acestora prin determinare sau obligare la practicarea prostituţiei. Sumele de bani astfel obţinute erau însuşite în cea mai mare parte de catre aceştia, care nu aveau alta sursa de venit pentru a se întreţine, din aceasta activitate realizând beneficii considerabile. Ca elemente de specificitate ale activitaţilor ilicite desfaşurate, trebuie reţinut în primul rând modalitatea tipica de racolare, practicata de catre traficanţi: identificarea unor minore sau majore aflate în situaţii dificile, cu experienţa de viaţa redusa, prezentau deficienţe mintale uşoare fiind şcolarizate în cadrul Centrului Scolar de Educaţie Incluziva Suceava, fosta Scoala Speciala sau provenite din Centre de Plasament din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţa Sociala şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava sau familii ce le asigurau un grad redus de ocrotire şi având o situaţie financiara precara, parinţii desparţiţi, neînţelegeri cu familia.
Indivizii îşi racolau victimele cu promisiunea ca vor obţine câştiguri financiare foarte mari, traficanţii propunându-le sa practice prostituţia în folosul lor, urmând sa împarta sumele de bani obţinute. Victimele acceptau propunerile, având în vedere lipsa unei alte alternative, iar în masura în care iniţial sau ulterior deveneau reticente, li se adresau ameninţari verbale sau erau agresate fizic sau moral.
Pe plan extern, patru dintre victimele racolate au fost transportate prin intermediul lui Vasile Serban în Spania, în localitatea Zamora, respectiv în Italia în localitaţile Cuneo şi Borgo San Dalmazzo unde au practicat prostituţia „la strada”, membrii gruparii controlandu-le permanent pe acestea, atat direct cat şi prin intermediul telefonului mobil, banii obţinuţi de acestea fiind predaţi direct sau trimişi prin transfer bancar. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …

One comment

  1. Ce articole mai sunt si astea care scot in evidenta căți nu și-au făcut treaba de s-a ajuns până aici.Poate dacă cineva ar fi tras la răspundere nu s-ar mai repeta situația.Dar în urmă sigur alții își vor lua rolurile .