Tuesday , May 7 2024

70 de tei de pe bulevardul George Enescu şi strada Universităţii vor fi sacrificaţi pentru 220 de locuri de parcare

Cele două artere rutiere vor fi lărgite cu încă o bandă pentru amenajarea în total a peste 220 de locuri de parcare. Primarul Lungu face apel la locuitorii din George Enescu ca până la sfârşitul săptămânii să-şi ia maşinile parcate pe bulevard, pentru ca de luni să poată începe lucrările

tei george enescu [1600x1200]


Teii înşiraţi de-a lungul bulevadului George Enescu şi a străzii universităţii vor fi sacrificaţi în zilele următoare, întrucât pe cele două artere urbane vor începe de săptămâna viitoare lucrări de reabi-litare, cu bani europeni în vederea lărgirii străzilor şi amenajării a peste 220 de locuri de parcare. Este vorba despre 49 de tei plasaţi de-a lungul bulevardului şi alţi 21 de pe strada Universităţii.
Primarul municipiului Suceava, Ioan Lungu a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă că de luni, 23 februarie, vor demara lucrările de reabilitare cu fonduri europene a celor două străzi importante, investiţie totalizând un milion de euro.
Primarul a făcut cu acest prilej un apel la cetăţenii din zonă care au parcate maşini pe bulevardul George Enescu să le ridice până la sfârşitul săptămânii pentru ca lucrările să poată demara în bune condiţii. El a arătat că cele două artere de circulaţie rutieră vor fi lărgite cu o nouă bandă pentru parcarea autovehiculelor. “Vor fi amenajate 170 de noi locuri de parcare pe bulevard şi 51 de locuri de parcare pe strada Universităţii. O chestiune sensibilă, pentru care însă noi avem toate aprobările de la Garda de Mediu este că pe bulevardul George Enescu şi pe strada Universităţii vor fi tăiaţi arborii de pe marginea celor două străzi, pe bulevard vor fi tăiaţi 49 de tei, iar pe Universităţii 21 de tei. In proiect este prevăzut ca aceşti arbori să fie plantaţi înapoi în toamna acestui an. Este vorba despre teii care se află pe aliniamentul ce va fi afectat de lărgirea străzii şi care trebuie tăiaţi”, a precizat primarul municipiului Suceava. tei universitatii [1600x1200]
El a mai arătat că pentru amenajarea acestor locuri de parcare nu se va turna asfalt ci vor fi realizate cu pavele şi spaţii cu iarbă, astfel încât sâ fie un echilibru în ceea ce priveşte spaţiile verzi, conform normativelor cerute de Uniunea Europeană. “Eu sper ca oamenii din zonă să înţeleagă şi să-şi dea tot concursul, este un proiect realizat cu bani europeni pe care locuitorii carterului George Enescu îl aşteaptă demult. Eu sper să putem termina la timp acest proiect important care trebuie finalizat în acest an, fiindcă altfel pierdem nu numai banii aferenţi acestor lucrări ci întreaga sumă venită din fondurile europene pentru reabilitarea de străzi în municipiul Suceava. Aş dori ca cel mai târziu până pe data de 15 octombrie lucrările să fie terminate pentru că altfel ne apropiem de iarnă şi riscăm să ne împotmolim” a mai spus edilul şef al municipiului.
Primarul a recunoscut că pe bulevardul George Enescu mai sunt de făcut o serie de lucrări la apă şi canalizare, dar nu mai este posibil să se aştepte ca acestea să fie realizate mai întâi fiindcă, aşa cum a arătat anterior, dacă nu se finalizează proiectul pe străzi, care este de 8 milioane de euro în total, în termenul fixat de Uniunea Europeană, vor trebui daţi toţi banii înapoi. “S-a ajuns în această situaţie pentru că nu am reuşit să obţinem prin POS de Mediu pentru municipiul Suceava, suma de 30 de milioane de euro. Din păcate am primit numai 20 de milioane de euro care nu au fost suficienţi pentru toate lucrările prefigurate la reţelele de apă şi canal”, a explicat primarul Lungu care a mai arătat că urma să aibă în cursul zilei de ieri o întâlnire cu directorul stefan Groza de la ACET pentru ca acolo unde sunt zone vulnerabile pe bulevardul George Enescu, ACET-ul să poată interveni în paralel cu lucrările de lărgire a bulevardului. (Neculai ROsCA)
 

Vezi si

Miercuri începe ultimul modul din acest an școlar, în care elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au de susținut Evaluarea Națională

Miercuri, 8 mai, elevii și preșcolarii revin la cursuri, în modulul 5, ultimul din actualul …

5 comments

  1. Eu cred ca dl Lungu nu a inteles nimic din viata asta. Nici macar dupa atatia ani de primarie dumnealui tot nu s-a urbanizat (mental). In simplitatea lui rurala ramane in istoria orasului ca un simbol al neputintei … mimat de o munca asidua …pe altarul familiei sale

  2. Daca in orașele Europene se merge pe cat mai multi copaci sa fie oxigen in România in general se merge pe cat mai puțin sa fim intoxicati de noxele care sunt.Nu înțeleg cum pot gândi oamenii asta degeaba merg pe banii oamenilor in străinătate nu învață nimic si asa suntem pe ultimul loc la toate.

  3. Tăiați domnilor toți pomii, ați tăiat și pe Mărășești, mai sunt câteva străzi cu pomi tăiati-i și pe aceștia, să fim un oraș de piatră și rable. Dacă asfaltați G. Enescu și apoi vine Termica să spargă nu sunt tot banii Cheltuiți? Pentru Dumnezeu nimei nu poate face o planificare(organizare) in cât treaba făcută să fie la gata?
    Sincronizați-vă D-lor cu cel puțin un an sau doi înainte de a începe lucrările(licitații, fonduri,colaborări). Nu lucrați ca la Iași , doi încarcă, doi descarcă.

  4. ****, de cand la tine iarba inlocuieste un copac si da oxigen? *****, ai ajuns sa tai copacii in loc sa mai sadesti ca ne-ai intoxicat cu pavelele tale si mizeria care este in oras. Praf si alte gunoaie si mai spui ca este un oras ECO? Eu cred ca este cel mai poluat oras din tara. Este proasta lumea ca plateste taxe si impozite, ar trebui ca sa nu mai platim nimic la primarie ca nu ai facut nimic pentru acest oras, ba totusi cred ca ai facut ceva, ai furat cu nerusinare si ma mir cum de nu te cauta cei de la DNA sa dai cu subsemnatul? Este lumea prea proasta si nu iese in strada sa opreasca aceste ****** ale tale. Auzi la el, sa taie copacii care mai sunt pentru a face locuri de parcare! *******, solutii pentru parcari sunt dar daca in primarie lucreaza doar cretini si care iau bani degeaba cum sa mearga bine orasul asta. RUSINEEEEEEEEEEEEEE!!!!

  5. Pavele, pavele, iubitele lui Lungu pavele ! Ma mir cum in crasmele lu” Petrica nu a pus tot pavele .