Tuesday , April 23 2024

7.000 de suceveni au protestat în semn de solidaritate cu familia Bodnariu (FOTO)

Circa 7.000 de persoane s-au adunat sambata, începând cu ora 12.00, în centrul Sucevei, pentru a protesta faţă de decizia autorităţilor de protecţie a copilului din Norvegia de a le lua soţilor Bodnariu cei cinci copii. Unchiul celor cinci copii, Gheorghe Bodnariu, a transmis un mesaj dur autorităților norvegiene.

Cel mai mare protest organizat în ultimii ani în municipiul Suceava a avut loc astăzi, 16 aprilie 2016, începând cu ora 12.00, în faţa Casei de Cultură din Suceava. Circa 7.000 de oameni au fost prezente în centrul oraşului reşedinţă de judeţ pentru a susţine familia Bodnariu. La începutul acestui an, un alt protest de susţinere a familiilor Bodnariu şi Nan a avut loc în Suceava, peste 4.000 de oameni luând parte la aceste manifestări.
La protestul de sambata, ce a început la ora 12.00, au luat parte în special familii şi membri ai bisericilor neo – protestante din Suceava, incluzând numeroşi tineri şi copii.
Cazul Bodnariu a declanşat, la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an, un val de proteste fără precedent. Mii de oameni din toată lumea, în special membri ai cultelor evanghelice din care fac parte soţii Bodnariu, au ieşit în stradă pentru a susţine familia Bodnariu şi pentru a protesta faţă de modul de acţiune al Barnevernet.
„Suntem aici pentru a sprijini familia Bodnariu, precum şi celelalte familii de români cărora le-au fost răpiţi copii de către statul norvegian. Astfel de abuzuri nu ar trebui acceptate, copiii ar trebui să revină în sânul familiei”, a declarant o femeie prezentă la protest.
Printre cei ce au luat parte la protestul de susținere a familiei Bodnariu s-au numărat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava și Gheorghe Bodnariu, unchiul celor cinci copii ai familiei Bodnariu ce au fost luați de către autoritățile norvegiene. Dacă edilul șef al Sucevei a ținut să explice că este foarte greu ca o familie să fie dezbinată într-un asemnea mod, deoarece și el este părinte și bunic și își poate imagina prin ce trec membrii familiei Bodnariu, Gheorghe Bodnariu a transmis un mesaj autorităților norvegiene.
„Ne-am adunat astăzi, 16 aprilie 2015, pentru a protesta pașnic împotriva abuzurilor comise de Barnevernet, Serviciul de Protecția a Copiilor din Norvegia! Norvegia, noi, marea mulțime care protestăm astăzi în întreaga lume îți vorbim într-un glas! La data de 16 noiembrie, anul trecut, agenții tăi le-au răpit de la școală pe fetele Bodnariu, Eliana și Naomi, i-au confiscate pe Matei și pe Ioan de acasă, iar în ziua următoare, l-au luat și pe bebelușul Ezekiel de la sânul mamei sale. Prin aceste fapte, Barnevernet a încălcat drepturi umane elementare, a discrimiat și persecutat o familie, care a ales să-și crească copiii conform principiilor fundamentale creștine, a rupt în bucăți o familie sănătoasă, iubitoare și respectată, a provocat o durere și suferință acestor părinți excepționali, cu o educație superioară, Marius și Ruth Bodnariu, a traumatizat cinci copii nevinovați, sănătoși și iubiți necondiționat.
Norvegia ai crezut că nimeni nu-ți va descoperi atrocitățile, pentru că vreme îndelungată ai reușit să-ți ascunzi faptele deplorabile, dar noi le-am descoperit. Ai crezut că nimeni nu va vedea dincolo de fațada ta atrăgătoare, dar noi am văzut prin vălul tău înșelător și ți-am înțeles intențiile ascunse. Ai crezut că nimeni nu-ți va condamnat atrocitățile comise, dar noi le condamnăm și vom atrage asupra lor atenția întregii lumi. Ai crezut că nimeni nu va avea curajul să te înfrunte, dar noi ne-am ridicat împotriva ta și vom continua să stăm neclintiți împotriva atacurilor tale sadistice și opresive împotriva familiilor, părinților și copiilor.
Norvegia fă ce trebuie și fără condiții, fără rezerve, dă înapoi toți copiii lui Marius și Ruth înainte ca acțiunile tale deplorabile să-ți degradeze reputația în toată lumea. Fă ce trebuie și dă înapoi necondiționat și fără reserve toți copiii Bodnariu, înainte ca toată lumea să se ridice împotriva ta!”, a transmis Gheorghe Bodnariu.
Sambata, astfel de proteste au avut loc atât în România, cât și în mai multe orașe din lume. Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Galaţi, Constanţa, Viena, Bruxelles, Dublin, Roma, Barcelona, Atena și Chicago sunt doar câteva dintre oraşele în care au fost anunţate sâmbătă 16 aprilie proteste de susţinere a familiei Bodnariu. (Dănuț ZUZEAC)
 

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …