Tuesday , April 23 2024

57 de elevi au participat la Concursul "Vocea Bucovinei"

vocea [800x600]

Marele premiu şi titlul de ” Vocea Bucovinei ” a fost câştigat de către Stefana Dana Lazăr, elevă la Colegiul Naţional ” Mihai Eminescu ” din Suceava

Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi şi talentaţi “Euroactiv” Suceava în parteneriat cu Iulius Mall, Inspectoratul Scolar Judeţean, Palatul Copiilor şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, au organizat în data de 8 iunie, Concursul judeţean de muzică uşoară “Vocea Bucovinei”. Evenimentul a fost moderat şi prezentat de către jurnalista Adriana Dascălu Bulină şi a fost organizat cu scopul de a stimula tinerele talente din învăţământul preuniversitar sucevean.
Au participat 57 de elevi din 22 de unităţi şcolare care au prezentat 42 de momente artistice.
La învăţământul liceal, marele premiu şi titlul de “Vocea Bucovinei” a fost câştigat de către Stefana Dana Lazăr, elevă la Colegiul Naţional ” Mihai Eminescu ” din Suceava iar premiul I a fost obţinut de Consuela Roman, elevă la aceeaşi unitate de învăţământ. Locul II a fost ocupat de către Anca Ioana Scheul de la Clubul Elevilor Rădăuţi şi Simona Isabela Hriţac, elevă la Colegiul Naţional ” Petru Rareş” din Suceava, iar pe locul III s-au situat Diana Girigan, elevă la Colegiul Economic ” Dimitrie Cantemir ” şi Emilian Chirimbunţă, elev la Colegiul Tehnic ” Petru Muşat ” Suceava. La această secţiune au mai fost acordate şi trei menţiuni elevilor Rebeca Voloc, de la Colegiul Tehnic “Laţcu Vodă” Siret, Murariu Petruţa de la Colegiul de Artă Suceava şi Georgiana Creţu de la Colegiul Naţional ” Dragoş Vodă ” din Câmpulung Moldovenesc.
La secţiunea gimnaziu, locul I a fost ocupat de către Alina Mariela Luchian, elevă la Scoala Gimnazială “Miron Costin” din Suceava, iar pe locul II s-a situat Emilia Bălan de la Scoala Gimnazială din localitatea Cornu Luncii. Premiul III a fost acordat elevei Elena Gâză şi Grupului Vocal ” Fantazy “, de la Colegiul de Artă Suceava. Organizatorii au acordat şi un premiu special de interpretare elevului Alexandru Florinel Tănase de la Scoala Gimnazială din Plopeni şi patru menţiuni menţiuni elevilor Georgiana Bucaciuc de la Colegiul Naţional ” Petru Rareş”, Eduard Popovici de la Scoala Gimnazială nr. 8 din Suceava, Roberto Pânzaru, de la Colegiul Tehnic “Laţcu Vodă” Siret şi Aneta Cărbuneanu de la Scoala Gimnazială nr. 1 Suceava.
Membrii juriului au acordat premii şi pentru elevii de la învăţământul primar, aici locul I fiind ocupat de către Sabin Bărboi, elev la Scoala Gimnazială ” Petru Muşat ” din Siret, locul II de către Monica Iuliana Hriţcu de la Liceul Tehnologic ” Mihai Eminescu ” din Dumbrăveni, iar locul III l-a ocupat eleva Adriana Susnovici de la Clubul Elevilor din Rădăuţi. La această categorie de vârstă, juriul a acordat şi două menţiuni. Acestea au fost obţinute de către Alex Cuniţchi de la Scoala Gimnazială ” Ion Creangă ” Suceava şi de către surorile gemene Delia şi Denisa Babalean de la Scoala Gimnazială din localitatea Gălăneşti.
Elevii premiţi au primit din partea organizatorilor cupe, medalii, diplome şi tricouri. Câştigătorii locurilor I au primit şi trei tabere la mare, genţi pentru laptopuri, mouse PS, stickuri USB şi dulciuri.

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …