Tuesday , April 23 2024

50 de case lăsate fără curent de un camionagiu care a adormit la volan

Un nemțean a adormit la volan, izbind cu camionul doi stâlpi E.ON, un stâlp din beton cu indicator „trecere pietoni”, oprindu-se în final într-un chioșc de înghețată. In urma accidentului, 50 de imobile de la ieșirea din Suceava spre Plopeni au rămas fără energie electrică

1 accid politie

Ieri dimineață, în jurul orei 03.35, polițișii din Salcea au fost anunțați prin 112 că pe raza localității Plopeni s-a produs un accident rutier în urma căruia au fost distruși mai mulți stâlpi de pe marginea DN 29, Calea Su­cevei. Mihai Andrei, de 35 de ani, din comuna Horia, județul Neamț, în timp ce conducea camionul Scania proprietatea SC Transcor SRL, din comuna Ru­ginoasa, tractând remorca ce apar­ține de SC R&M SRL din municipiul Bârlad, județul Vaslui, din cauza obo­selii și a neatenției a pierdut controlul asupra autovehiculului pe care îl conducea, a părăsit partea carosabilă, a lovit doi stâlpi E.ON și un stâlp din beton cu indicator ”trecere pietoni”, după care s-a oprit într-un chioșc de înghețată ce aparține de II Neagu Ade­lina din localitatea Plopeni, orașul Salcea.
În urma testării cu aparatul etilo­test s-a constatat că Mihai Andrei nu a consumat băuturi alcoolice. Din accident a rezultat distrugerea celor doi stâlpi E.ON, a stâlpului indicator, a chioș­cului de înghețată, dar și a camionului. Din fericire, nu au rezultat victime omenești.
Militarii Detașamentului de Pom­pieri Suceava au intervenit cu modulul SMURD în urma accidentului. Salvatorii au balizat zona, au verificat eventualele scurgeri de carburanți și lubrifianți și au deconectat bornele de la bateria de acumulatori. De asemenea, au iluminat zona pentru supra­ve­ghere.
Concomitent cu măsurile spe­cifice de siguranță, pompierii au acordat primul ajutor șoferului, care pre­zenta leziuni minore. Ulterior, acesta a refuzat transportul la spital.
Lucrătorii E.ON s-au deplasat la fața locului și au întrerupt furni­zarea cu energie electrică, pentru a se evita alte incidente, până în mo­mentul în care au fost înlocuiți cei doi stâlpi distruși. Repre­zen­tanții E.ON au estimat că, prin întreruperea fur­nizării cu energie electrică, au fost afectate circa 50 de imobile. (D.Z.)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …