Saturday , April 20 2024

487 de persoane din judeţ trebuie să restituie statului alocaţiile sociale primite necuvenit

bani

Este vorba de 274 persoane care au încasat fără să aibă acest drept alocaţii pentru susţinerea familiei, 109 care au încasat indemnizaţii pentru creşterea copilului, 16 care au primit necuvenit venit minim garantat şi 88 de oameni care au încasat ilegal alocaţia de stat pentru copii

Verificările întreprinse de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava la început de an a scos în evidenţă că un număr de 487 de persoane din judeţ au primit illegal indemnizaţii pentru creşterea copilului, felurite alocaţii de stat ori sume aferente venitului minim garantat în cursul anului 2013. Toate aceste sume primite necuvenit vor trebui restituite.
Astfel, din cei 13.098 de beneficiari de alocaţii pentru susţinerea familiei, 274 au primit acest ajutor fără drept. Această alocaţie o primesc toate familiile care au venituri reduse şi au în creştere copii cu vârsta de până la 18 ani şi primesc de la 40 de lei pentru un copil crescut de ambii părinţi, până la 400 de lei pentru o familie monoparentală ce are patru sau mai mulţi copii.
In cazul indemnizaţiei pentru creşterea copilului au existat 968 de suspiciuni, dintre care s-au confirmat 109, aceste persoane realizând venituri, fie ele şi foarte mici, în perioada când au primit indemnizaţia. Această indemnizaţie pentru creşterea copilului reprezintă 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni anterioare naşterii copilului, pentru persoanele ce doresc să primească acest ajutor timp de un an fiind minim 600 de lei şi maxim 3.400 de lei, iar pentru doi ani-minim 600 de lei şi maxim 1.200 de lei.
Din cei 5.845 de beneficiari ai venitului minim garantat, pentru un număr de 16 s-a dovedit că au primit bani necuveniţi. Acest ajutor variază în funcţie de numărul de persoane dintr-o familie, începând cu suma de 136 de lei pentru o persoană, până la aproape 530 de lei pentru cinci sau mai multe persoane dintr-o familie.
De alocaţia de stat pentru copii au beneficiat anul trecut în Suceava 147.549 de persoane, dintre acestea 118 fiind suspecte, ca mai apoi să se descopere că 88 dintre ele nu au avut dreptul la acestă alocaţie, în valoare de 42 de lei pentru fiecare copil. Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Prestaţii Sociale Suceava au arătat că astfel de situaţii s-au întâmplat, fie din lipsa de informare ale unor persoane cu privire la obligaţiile beneficiarului, fie din lipsa unui program ce permite identificarea persoanelor care nu au dreptul la astfel de ajutoare. (Georgiana ONUT|)

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …