Thursday , March 28 2024

4,6 milioane de euro investiţii în serviciile de apă şi canal din municipiul Suceava, aprobate de Consiliul Judeţean

Banii provin din economiile făcute de ACET în derularea programului POS Mediu. Consilierii judeţeni au votat în unanimitate lista de investiţii, studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici  ai proiectului care vizează pe lângă achiziţionarea de echipamente, înlocuirea reţelei de distribuţie a apei pe o lungime de 1.561 de metri, dar şi înlocuirea conductei magistralei de transport  pe o distanţă de 1.405 metri  

 sedinta consiliu judetean 30 apr 2015 [800x600]


Consilierii locali au votat în unanimitate lista de investiţii studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici  ai proiectului care vizează achiziţionarea de echipamente, înlocuirea reţelei de distribuţie a apei pe o lungime de 1.561 metri dar şi înlocuirea conductei magistrale de transport  pe o distanţă de 1.405 metri în municipiul Suceava.
Cele două proiecte de hotărâre  ce au fost supuse atenţiei consilierilor judeţeni în şedinţa ordinară de ieri şi care au vizat includerea în Master Planul revizuit  şi în lista de investiţii prioritară pentru proiectul “Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată  în judeţul Suceava” în perioada 214-2020 a obiectivului “Achiziţia de echipamante pentru operatorul regional ACET şi reabilitarea reţelei de alimentare cu apă în municipiul Suceava” şi respectiv aprobarea studiului de fezabilitate şi indicatorilor tehnico-economici  ai proiectului mai sus amintit au fost votate ieri în unanimitate de consilierii judeţeni. A doua hotărâre de  Consiliu Judeţean votată ieri vizează aprobarea studiului  de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru investiţia totală de 4,655 milioane de euro din care operaţiunile de construcţii montaj vor fi de 877.000 de euro, diferenţa fiind reprezentate de achiziţionarea unei unităţi mobile pentru detecţie pierderi, a zece aparaturi de laborator pentru analize fizico-chimice  a apei potabile, a trei unităţi mobile pentru spălarea şi curăţarea  canalizării cu capacitate de 7 metri cubi, 5 unităţi mobile pentru curăţarea canalizării cu o capacitate de 5 metri bubi, două utilităţi mobile pentru inspecţia video a conductelor şi pentru 9 echipamente  pentru manipulare nămol în staţiile de epurare. Vor fi de asemenea achiziţionate echipamente pentru citirea la distanţă a contoarelor de apă: 15.720 module radio, 15 terminale portabile, 15 staţii de andocare precum şi 15 licenţe software pentru terminale pontabile. Lucrările efective reprezintă operaţiuni de înlocuire a reţelei de distribuţie a apei pe o lungime de 1.561 metri, înlocuirea conductei magistrale de transport  pe o distanţă de 1405 metri. Premisele sunt asfel îmbucurătoare – s-au făcut economii la banii europeni care pot fi folosite pentru alte investiţii, de peste 4,6 milioane de euro. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Senatorul Cadariu: PNL a dat startul unei mobilizări și organizări interne în perspectiva alegerilor din acest an

Biroul Politic Național al PNL a stabilit, marți, coordonatorii echipelor de campanie ale Partidului Național …