Thursday , April 25 2024

317 contestaţii după afişarea notelor la BAC-ul de toamnă

bac


In urma primelor rezultate afişate duminică seară, din cei 2.000 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea probelor de bacalaureat în sesiunea de toamnă, doar 627 au reuşit să ia note de trecere, 959 au obţinut note sub 6.00, 415 candidaţi nu s-au prezentat la centrele de examinare, iar doi candidaţi au fost eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă. Nemulţumiţi de punctajul obţinut, 317 candidaţi au depus contestaţii. La limba română s-au depus, în total, 115 contestaţii, 94 fiind de la absolvenţii profilului real şi 21 de la uman, la matematică au fost 70 de contestaţii, 9 a celor de la ştiinţe naturale, 49 a celor de la specializările tehnologice şi 12 ale absolvenţilor de matema-tică – informatică, 53 de lucrări au fost contestate la biologie, 32 la geografie, 17 la anatomie, 15 la istorie, la fizică s-au contestat 5 note, la informatică 4, la chimie, logică şi economie s-au înregistrat câte două contestaţii şi o singură notă a fost contestată la sociologie.
Cele 317 lucrări contestate vor fi recorectate astăzi şi mâine la centrul zonal de reevaluare, Inspectoratul Tcolar Judeţan Piatra Neamţ, urmând ca joi, 4 septembrie să fie făcute publice rezultatele finale.
Anul trecut, contestaţiile au ridicat doar cu 52 de sutimi procentajul de promovabilitate a sesiunii de toamnă de bacalaureat
Deşi candidaţii depun contestaţii în speranţa obţinerii unei note mai mari, există şi riscul ca lucrările să fie depunctate. Anul trecut, candidaţii sesiunii de toamnă a bacalaureatului au depus 298 de contestaţii. In urma recorectării lucrărilor, 217 note nu au fost modificate, 37 de note au fost modificate prin scădere iar alte 44 de note au fost modificate prin creştere. Numărul mic de note crescute în urma reevaluării lucrărilor contestate în sesiunea de toamnă a bacalaureatului 2013 a făcut ca procentul promovabilităţii să crească foarte puţin, cu doar câteva sutimi, de la 30.45% ajungând la 30.97%. Reamintim că, anul acesta, după primele rezultate afişate, 276 din cei 956 de candidaţi respinşi au avut medii între 5.00 şi 5.99. Totodată, cei mai mulţi candidaţi, 556 din cei 627 admişi, au trecut examenul naţional la limită, cu medii între 6.00 şi 6.99, alţi 64 de candidaţi au avut medii între 7.00 şi 7.99, doar şase candidaţi au medii între 8.00 şi 8.99 şi un singur candidat, absolvent al Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” Suceava, trecut examenul cu medie peste 9, şi anume 9.25, aceasta fiind cea mai mare medie obţinută de un elev sucevean în sesiunea a doua de bacalaureat. (I.M)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …