Monday , April 29 2024

21 de poliţişti îi verifică zilnic pe cei şapte arestaţi la domiciliu din judeţul Suceava

politist [800x600]

La nivelul judeţului, şapte persoane sunt arestate la domiciliu n acestea sunt verificate zilnic de 21 de poliţişti care au atribuţii de serviciu în acest sens. Printre cei şapte arestaţi la domiciliu se află Vasile Lavric, rădăuţeanul suspectat de dispariţia a trei surori din familia Iordache şi Ilie Popovici, capul reţelei de traficanţi de droguri care alimenta cu etnobotanice peste 600 de tineri

De la 1 februarie 2014, instanţele de judecată pot să-i trimită în arest la domiciliu pe infractori, iar suspecţii mai periculoşi să fie chiar monitorizaţi cu ajutorul unei brăţări electronice. Măsura arestului la domiciliu constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta. Cu toate acestea, până acum Poliţia Română nu a achiziţionat brăţările electronice, cu ajutorul cărora infractorii periculoşi pot fi monitorizaţi.
„La nivelul judeţului Suceava, şapte persoane sunt arestate şi supravegheate la domiciliu. Până la acest moment nu au fost semnalate cazuri de încălcare a obligaţiilor impuse de instanţă. Momentan, la nivelul IPJ Suceava, sunt 21 de poliţişti care trec zilnic de mai multe ori pe la inculpaţi pe acasă, îi verifică, strigă la poartă, îi sună, aşa cum s-a văzut şi la televizor”, a declarat subcomisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Articolul 124 din Legea 254/2013 spune că „în situaţia în care, cu ocazia dispunerii măsurii arestului la domiciliu, se stabileşte ca inculpatul să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere, potrivit art. 221 alin. (3) din Codul de Procedură Penală, modul de utilizare a acestuia, precum şi condiţiile referitoare la transmiterea, modificare şi stocarea datelor obţinute prin supravegherea electronică se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi”.
Pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii trebuie să se prezinte în faţa judecătorului de cameră sau instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi. De asemenea, ei nu au voie să comunice cu ceilalţi inculpaţi sau cu martorii din dosar.
Vasile Lavric – cel mai cunoscut sucevean arestat la domiciliu
La începutul acestei luni, Curtea de Apel Suceava a înlocuit arestul preventiv luat împotriva lui Vasile Lavric, rădăuţeanul de 57 de ani suspectat de dispariţia a trei surori din familia Iordache, cu măsura arestului la domiciliu. Astfel, după aproape cinci luni de detenţie, Lavric a părăsit Penitenciarul Spital Târgu Ocna, unde a fost încarcerat în ultima perioadă şi s-a întoars acasă.
Reamintim că în data de 5 iunie 2014, Tribunalul Suceava a decis trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului Vasile Lavric, rădăuţeanul suspectat că a determinat într-un fel sau altul dispariţia a trei surori, din care una i-a fost soţie, acum mai bine de un deceniu. Lavric a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, victimă fiind soţia lui de la acea vreme, Nicoleta Lavric, una dintre cele trei femei dispărute, toate surori şi fiice ale Corneliei Iordache. Procurorii de la Parchetul General au reuşit să finalizeze rechizitoriul şi să îl trimită în judecată pe Vasile Lavric pentru tentativă de omor, în urma unei agresiuni din anul 2000, cu cinci ani înainte de dispariţia Nicoletei Lavric, fostă Iordache.
Cum, necum, din 2000 şi până în prezent, au dispărut fără urmă trei surori – Nicoleta, Iuliana şi Ramona, fiice ale Corneliei Iordache. Cu toate patru, inclusiv mama fetelor, Vasile Lavric a avut relaţii intime, cea dintâi fiindu-i şi soţie. Doar Cornelia Iordache, bătrâna familiei mai circulă vizibil prin Rădăuţi iar Vasile Lavric, alături de concubina de acum, Aurica Botnărescu, o acuză pe aceasta că le-a convins pe fete să se ascundă, să plece în străinătate, să se dea singure dispărute, pentru a-i face lui Lavric deranj. Procurorii au săpat în câteva rânduri prin curtea lui Vasile Lavric şi a părinţilor acestuia, în căutare de oase. Au găsit nişte ciolane care însă, în urma expertizei medico-legale s-au dovedit a fi de porc, vită sau chiar de vânat, rădăuţeanul fiind la un pas de a se alege cu un alt dosar penal, pentru braconaj.
Ilie Popovici – „tatăl” traficanţilor de etnobotanice din Suceava este şi el în arest la domiciliu
La sfârşitul săptămânii trecute, Curtea de Apel Suceava a admis contestaţia făcută de inculpatul Ilie Popovici, astfel că i-a înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu.
Ilie Popovici este acuzat că a pus bazele unei reţele care se ocupa cu traficul de droguri şi etnobotanice. Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul Acţiuni Speciale şi lucrători de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava, sub coordonarea unui procuror, au făcut în data de 24 iulie 2013, 16 percheziţii domiciliare în judeţul Suceava. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au investigat activitatea unui grup infracţional organizat, specializat în procurarea şi vânzarea de droguri de risc şi mare risc, precum şi de substanţe cu efect psihoactiv cunoscute sub numele de etnobotanice. Drogurile şi etnobotanicele erau achiziţionate vrac de la diferiţi furnizori din ţară, ambalate în pliculeţe de 0,25 – 0,50 grame şi revândute cu preţuri între 30 şi 60 de lei. Cercetările au stabilit că, zilnic, membrii reţelei vindeau între 20 şi 30 de plicuri cu astfel de substanţe.
Pe parcursul anchetei au fost depistaţi peste 600 de tineri din judeţul Suceava care consumau frecvent substanţe cu efect psihoactiv cumpărate de la membrii grupării. Anchetatorii au prins în flagrant 33 de consumatori, care aveau asupra lor 171 de plicuri de substanţe cu efect psihoactiv, în valoare de aproximativ 9.000 de lei, fiind întocmite 20 de dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat, asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, trafic de droguri de risc şi mare risc, precum şi operaţiuni cu substanţe cu efect psihoactiv.
Sucevenii Liviu Goian şi Liviu Cenuşă – arestaţi la domiciliu în Bacău
In data de 3 septembrie 2014, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a înlocuit măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpaţii Liviu Goian, Liviu Vasile Cenuşă şi Romeo Stavarache cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Amintim că la începutul lunii iulie 2014, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău, în sarcina căruia s-au reţinut cinci infracţiuni de luare de mită, a sucevenilor Liviu Goian, patronul televiziunii 1TV Bacău, acuzat de trei infracţiuni de complicitate la luare de mită şi Liviu Vasile Cenuşă, vărul edilului şi patronul Ziarului de Bacău, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de complicitate la luare de mită. De asemenea procurorii DNA i-au trimis în judecată, însă în stare de libertate, pe inculpaţii Constantin Apostol, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord – Est şi preşedinte al Asociaţiei Top Sport Bacău, acuzat de complicitate la luare de mită şi Costel Căşuneanu alias „Regele asfaltului”, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.
In rechizitoriul întocmit de DNA, procurorii au reţinut că în perioada 2008 – 2011, inculpatul Romei Stavarache, direct sau prin intermediul celorlalţi inculpaţi, a pretins şi primit, de la patru oameni de afaceri, suma de 2,39 milioane de lei. Toate sumele de bani au fost primite de primarul Bacăului prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi asociaţii sportive, administrate de inculpaţii Liviu Goian, Liviu Vasile Cenuşă şi Constantin Apostol. Procurorii au pus sechestru pe un teren compus din trei loturi, pe patru corpuri de clădire, până la concurenţa sumei de 2.390.459 de lei, toate proprietatea lui Romeo Stavarache. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

De miercuri, Thermonet oprește furnizarea căldurii în municipiul Suceava

THERMONET S.R.L., operatorul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Suceava,  a anunțat …

One comment

  1. mda…..
    Q: De cati politisti e nevoie ca sa puna un bec?
    A: De sapte:
    Unu tine becul in mana.
    Patru invart masa.
    Unul se invarte in sens invers ca sa nu ameteasca ceilalti.
    Si unul tine usa deschisa sa fie curent.