Monday , April 29 2024

19 candidați la examenul de definitivat în învățământ s-au retras din concurs

Conform purtătorului de cuvânt al ISJ, Cezar Anuței, aceștia s-au retras din motive personale, unii dintre ei chiar înainte de a susține cele două inspecții de specialitate obligatorii, din prima etapă a concursului. Proba scrisă a definitivatului, la care vor participa 253 de dascăli din județ, va avea loc pe 20 aprilie

Inspectoratul Scolar Suceava - martie 2015 - 000 [800x600]

19 candidați la examenul de definitivat în învățământ s-au retras din concurs. Purtătorul de cuvânt al ISJ, Cezar Anuței, a arătat ieri că aceștia s-au retras din motive personale, unii dintre ei chiar înainte de a susține cele două inspecții de specialitate obligatorii, din prima etapă a concursului. 272 de candidați s-au înscris pentru a susține în acest an școlar examenul de definitivat în învățământ la 33 de discipline, iar 253 dintre ei vor susține cea de-a doua probă din cadrul concursului, proba scrisă. Cei mai mulți candidați s-au înscris pentru a susține examenul pentru învățători – 42, iar 36 s-au înscris pentru a susține examenul pentru educatori. Alți 28 de profesori vor susține examenul de definitivat la Limba și Literatura Română, 28 la Educație Fizică, 23 la Matematică și 16 la Limba Engleză.

Conform calendarului de desfășurare a examenului din acest an, până la 31 martie 2017 au fost efectuate inspecțiile de specialitate pentru candidații care susțin proba scrisă în sesiunea 2017, iar în perioada 31 martie – 10 aprilie au fost completate dosarele și validate datele de înscriere existente în aplicația electronică. Cea de-a doua etapă din cadrul concursului, proba scrisă, va avea loc pe 20 aprilie, iar rezultatele acesteia vor fi afișate pe 25 aprilie. In perioada 25-26 aprilie candidații nemulțumiți de rezultatul obținut vor putea depune contestații, care vor fi soluționate în perioada 26-29 aprilie 2017.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 aprilie, iar în perioada 2-22 mai 2017 vor avea loc transmiterea către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Stiințifice a tabelelor nominale cu candidații admiși și validarea rezultatelor examenului prin ordin al mi­nistrului Educației și Cercetării Stiințifice. (Alexandra IONICA)

Vezi si

De miercuri, Thermonet oprește furnizarea căldurii în municipiul Suceava

THERMONET S.R.L., operatorul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Suceava,  a anunțat …