Wednesday , April 24 2024

18 microbuze şcolare vor ajunge până în septembrie la comune din judeţul Suceava

Alte 19 microbuze vor ajunge în judeţul nostru până în decembrie 2014 la tot atâtea comune. Incă şase cereri nu au fost considerate eligibile

microbuze iulie 2014 [800x600]
In cadrul unei ceremonii desfăşurată miercuri la
Palatul Victoria, localităţile Berchişeşti şi Gălăneşti
au intrat în posesia microbuzului destinat transportului şcolar.
In urma solicitării primite din partea Judeţului Suceava, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a repartizat un prim lot de microbuze şcolare 16^1 locuri în vederea asigurării transportului şcolar pentru elevii din comunităţile rurale îndepărtate de unităţile şcolare la care sunt arondaţi. Din cele 43 de solicitări înregistrate, 37 sunt solicitări eligibile, pentru care vor fi furnizate microbuze în două etape.
Astfel, în etapa I, care se va desfăşura în perioada iulie – septembrie 2014, vor fi repartizate un număr de 18 microbuze, achiziţionate în conformitate cu OUG 12/2013, către următoarele comune: Bălăceana, Berchişeşti, Boroaia, Dorna Candrenilor, Drăguşeni, Forăşti, Gălăneşti, Horodnic de Sus, Moldoviţa, Muşeniţa, Panaci, Pârteştii de Jos, Poiana Stampei, Putna, Râşca, Ulma, Vadu Moldovei şi Valea Moldovei. In cadrul ceremoniei de predare a primului lot de microbuze, desfăşurată miercuri, 23 iulie 2014, la Guvernul României, localităţile Berchişeşti şi Gălăneşti au intrat în posesia microbuzului destinat transportului şcolar.
In etapa II, care se desfăşura în perioada octombrie – decembrie 2014, pentru microbuzele care se vor achiziţiona în conformitate cu OUG 17/2014, vor fi repartizate 19 microbuze către următoarele comune: Adâncata, Bogdăneşti, Breaza, Burla, Cornu Luncii, Dărmăneşti, Fundu Moldovei, Horodnic de Jos, Iacobeni, Ilişeşti, Ipoteşti, Izvoarele Sucevei, Moldova – Suliţa, Sadova, Saru Dornei, Scheia, Straja, Udeşti şi Vultureşti.
Precizăm că din totalul de 43 solicitări, în conformitate cu prevederile OUG 12/2013, au fost declarate neeligibile cererile din partea municipiului Rădăuţi şi a oraşelor Dolhasca, Liteni, Milişăuţi, Siret şi Vicovu de Sus. (D.P.)

Vezi si

VIDEO. A început demolarea garajelor din spatele Primăriei, pe locul unde va fi ridicată prima parcare supraterană din Suceava

Miercuri dimineață, în prezența viceprimarului Lucian Harșovschi, a început demolarea garajelor de pe stada Ștefan …