Friday , April 19 2024

150.000 de euro despăgubiri şi doi ani de închisoare cu suspendare, pentru autoarea unui accident soldat cu moartea a două femei

bomba palat justitie 1 [800x600]

Curtea de Apel Suceava a condamnat-o pe Persida Rebeca Oniga, de 23 de ani, din Rădăuţi, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. In iunie 2012, aceasta a lovit mortal cu maşina două femei, în localitatea Arbore. Familiile celor două femei decedate trebuie să primească 150.000 de euro daune morale şi 25.000 de lei daune materiale

Curtea de Apel Suceava a condamnat-o pe inculpata Persida Rebeca Oniga, de 23 de ani, din municipiul Rădăuţi, la doi ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de patru ani comiterea infracţiunii de ucidere culpă. De asemenea, magistraţii suceveni au stabilit că asigurătorul SC Generalli România Asigurare Reasigurare, ARDAF SA, Sucursala Suceava trebuie să pătească părţilor civile suma de 150.000 de euro daune morale şi suma de 25.000 de lei daune materiale. Decizia Curţii de Apel Suceava este una definitivă.
Amintim că pe 22 iunie 2012, pe DJ 209J, un drum pietruit ce leagă localităţile Arbore şi Clit şi care nu este prea circulat a avut loc un teribil accident de circulaţie. Rebeca Persida Oniga conducea un autoturism Audi şi se deplasa din Rădăuţi spre localitatea Arbore, unde avea loc înmormântarea bunicii sale. Ancheta poliţiştilor a arătat că şoferiţa a depăşit maşina din faţa sa, însă din cauza vitezei prea mari, a pierdut controlul asupra volanului, maşina a derapat şi a lovit violent două femei care erau la marginea drumului la umbra unui tei. Domnica Pîţu, de 57 de ani, mama a nouă copii şi Casandra Puşti, de 67 de ani, mamă a doi copii, au fost aruncate la mai bine de zece metri distanţă, într-un lan de grâu, fără a mai avea vreo şansă de a fi salvate. Cele două victime munceau pe un câmp, iar înainte de a fi lovite de maşină ele au luat o pauză şi s-au adăpostit la umbra unui tei aflat la marginea drumului.
Magistraţii suceveni au stabilit ca cei doi soţi ai femeilor decedate să primească câte 15.000 de euro – daune morale, în timp ce cei 11 copii ai acestora câte 10.000 de euro. De asemenea, judecătorii au hotărât ca cele două familii să primească şi suma de 25.000 de lei daune materiale, reprezentând costurile înmormântării celor două femeii. Judecătoria Rădăuţi a stabilit în primă instanţă ca soţii celor două femii omorâte în accident să primească câte 30.000 de euro, iar copii lor câte 50.000 de euro, însă Curtea de Apel Suceava a micşorat drastic aceste sume. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Performanță în prag de centenar la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”. 27 de elevi calificați la fazele naționale ale olimpiadelor școlare

”Anul acesta, în prag de centenar, mușatinii și-au depășit recordul la premiile obținute la fazele …