Friday , March 29 2024

120 de poliţişti din şase judeţe au „periat” ieri şoselele din Suceava. Peste 1.000 de maşini verificate, 550 de amenzi, 34 de permise ridicate. 6 irakieni fără acte, găsiţi în Burdujeni

Joi, 27 februarie, poliţişti rutieri de la I.P.J. Suceava, Bistriţa-Năsăud, Iaşi, Neamţ, Maramureș şi Botoşani au desfăşurat au executat acţiuni punctuale, în sistem integrat, în zonele şi pe tronsoanele de drum cu risc rutier şi criminogen ridicat. Două microbuze din Moldova care făceau curse ilegale cu pasageri spre Italia şi Marea Britanie au rămas fără plăcuţe;e de înmatriculare. Sase irakieni, printre care şi trei copii, care au trecut fraudulos frontiera au fost găsiţi în Burdujeni

Pentru creşterea gradului de siguranță și disciplină rutieră pe raza judeţului Suceava, în data de 27 februarie 2020, sub coordonarea ofițerilor din cadrul Direcției Rutiere – IGPR, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul I.P.J. Suceava precum şi poliţiştii rutieri din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, I.P.J. Iaşi, I.P.J. Neamţ, IPJ Maramureș şi I.P.J. Botoşani au executat acţiuni punctuale, în sistem integrat, în zonele şi pe tronsoanele de drum cu risc rutier şi criminogen ridicat.

Peste 120 de polițiști au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, fiind verificate peste 1000 de vehicule. Au fost aplicate 550 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 305.008 lei. Au fost ridicate 34 de permise de conducere pentru viteză, alcool, depășiri neregulamentare și alte abateri. Starea tehnică a vehiculelor a fost o prioritate a polițiștilor, fiind reținute 16 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii au constatat în flagrant 3 infracțiuni, toate la regimul rutier.       În cadrul acțiunii au fost depisați 2 cetăţeni moldoveni efectuând transport de persoane pe ruta Rep. Moldova – Italia şi Rep.Moldova – Marea Britanie, fără a fi autorizaţi. Cei doi au fost sancţionaţi conform art.7 alin.1 din Lg 38/2003, fiind sancţionaţi cu 4000 lei fiecare şi retrase plăcuţele şi certificatele de înmatriculare.

De asemenea, în cadrul activităților de monitorizare a traficului rutier, în cartierul Burdujeni din mun. Suceava au fost depistaţi 6 cetăţeni de naţionalitate irakiană (3 adulţi şi 3 minori) cărora le-a fost întocmit dosar penal pentru ”trecerea frauduloasă a frontierei de stat”. Cei 6 cetăţeni au fost preluaţi de ORI Suceava şi ulterior depuşi la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Rădăuţi.

„Astfel de acțiuni cu efective sporite, desfășurate în colaborare cu structurile de poliție rutieră din județele învecinate vor continua, siguranța rutieră fiind o prioritate. Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor şi indicatoarelor rutiere şi adaptarea în permanenţă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum. Viteza excesivă şi consumul de alcool generează accidente cu urmări din cele mai grave!”, se arata intr-un comunicat transmis de IPJ.

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …

No comments

  1. Am mers de la Suceava la C-lung si nu am vazut nici un politist

  2. Da, ce sunt proști. Șpăgile încasate de acolo depășesc suma amenzilor date într-o zi….

  3. Mai bine ar face flagranturi la dat șpagă la permise!!!!!