Friday , April 19 2024

1.793 de candidaţi s-au înscris, până acum, la sesiunea a doua de BAC

bacalaureat [800x600]


Prima etapă a înscrierilor pentru cea de-a doua sesiune de Bacalaureat s-a încheiat deja. Această etapă de înscrieri i-a vizat pe absolvenţii de clasa a XII-a care nu s-au înscris în prima sesiune a examenului naţional, pe cei care au absentat sau au fost declaraţi respinşi, dar şi pe absolvenţii din anii anteriori. 1.793 de candidaţi şi-au manifestat deja intenţia de a susţine examenul de Bacalaureat în luna august, urmând ca numărul total al înscrişilor să fie definitivat abia după ce elevii de clasa a XII-a, cărora nu li s-a încheiat situaţia şcolară, vor susţine examenele de corigenţă, în perioada 6-7 august. Luând în calcul doar absolvenţii de anul acesta care nu s-au înscris pentru prima sesiune de BAC, pe cei care au absentat şi pe cei care nu au promovat, fără a ţine cont şi de absolvenţii din seriile anterioare care nu au participat la acest examen naţional, ar trebui ca la a doua sesiune a Bacalaureatului să participe peste 2.471 de candidaţi. Pentru organizarea şi desfăşurarea sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat, Comisia Judeţeană a Inspectoratului Scolar Suceava a propus şase centre de examen, şi anume: Colegiul Silvic “Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Tehnic Rădăuţi, Colegiul “Vasile Lovinescu” Fălticeni, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul Naţional de Informatică “Spiru Haret” Suceava şi Colegiul Tehnic “Petru Muşat” Suceava, plus două centre de evaluare: Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” şi Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” din municipiu. Conform calendarului de desfăşurare a Bacalaureatului sesiunea august – septembrie 2014, examenul va începe pe data de 18 august cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală la limba şi literatura română, continuând pe 19 august, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală la limba maternă şi pe 20 august, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală la o limbă de circuit internaţional.
Pe 21 şi 22 august, candidaţii celei de-a doua sesiuni de BAC, din acest an, vor susţine examenul de competenţe digitale urmând ca, în perioada 25 – 29 august să se desfăşoare probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat la limba şi literatura română, limba şi literatura maternă, proba obligatorie a profilului şi proba la alegere a profilului. Primele rezultate se vor afişa în prima zi a lunii septembrie, tot atunci putând fi depuse şi eventualele contestaţii, iar în data de 4 septembrie se vor afla rezultatele finale. Anul trecut, peste 2.500 de candidaţi au susţinut examenul de Bacalaureat în sesiunea de toamnă, procentul de promovabilitate a acestora fiind de 30.97%. (Ida MOISII)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …