Uniunea Europeană sugerează Rusiei să cedeze Transnistria

14/10/10 ora:3:28pm

Uniunea Europeană a sugerat Rusiei să-i cedeze Transnistria, promiţând să deschidă drumul Moldovei “unite” în blocul comunitar, în viitorul apropiat, şi beneficii economice Tiraspolului, relatează Nezavisimaia Gazeta, citată de cotidianul Timpul, în ediţia electronică de joi.

Potrivit expertului german Alexander Rahr, acest lucru va fi discutat în cadrul întâlnirii dintre cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedinţii francez şi rus, Nicolas Sarkozy şi Dmitri Medvedev, care va avea loc duminică şi luni.

Reprezentantul permanent al UE în Republica Moldova, Kalman Mizsei, a declarat recent, la o reuniune a Consiliului Permanent al OSCE, că Rusia ar trebui să-şi încheie operaţiunea de menţinere a păcii în Transnistria, iar în formatul existent “5+2”, UE şi SUA, care la momentul actual sunt observatori, să devină mediatori. UE se declară, în ultimul timp, un actor activ în aplanarea conflictului dintre Chişinău şi Tiraspol, fiind mai “ofensivă” în acţiunile sale decât Rusia, menţionează publicaţia rusă.

“În Uniunea Europeană se discută modul de rezolvare a conflictelor îngheţate din Europa. Germania a devenit membru al Consiliului de Securitate ONU şi va aborda conflictele regionale. Face parte din această iniţiativă şi propunerea Angelei Merkel pentru Medvedev – de a rezolva problema transnistreană”, a spus directorul Centrului Berthold Beitz de pe lângă Consiliul German pentru Relaţii Externe, Alexander Rahr.

“Am vorbit cu deputaţi ai Bundestag-ului şi ei cred că conflictul transnistrean este mai uşor de rezolvat decât cel din Karabah sau Georgia. Transnistria este mai aproape de Europa. Şi Republica Moldova are o şansă reală de a adera la UE împreună cu Transnistria, căreia îi poate fi acordat statut special. În Germania se consideră că, dacă în UE vor fi integrate Serbia şi Croaţia, de ce să nu fie primită şi Moldova? Soarta Republicii Moldova cu Transnistria nu ar trebui discutată cu Rusia şi România, ci UE şi Rusia. Mai ales că este o chestiune de securitate europeană”, a spus Rahr.

Directorul Institutului Europei de la Chişinău, Viorel Cibotaru, crede că “UE şi SUA pot beneficia de statut de intermediari numai cu acordul Rusiei”, iar operaţiunile de menţinere a păcii vor fi transformate din militare în civile.

În Transnistria ar putea fi trimise şi forţele de reacţie rapidă ale UE, fiind vorba de înlocuirea militarilor ruşi cu o misiune a forţelor de poliţie de genul celei din Bosnia şi al celei care ar urma să fie desfăşurată în Kosovo, a mai spus directorul Institutului de analiză politică şi cercetări internaţionale de la Kiev, Serghei Tolstov.

El consideră că declaraţia lui Kalman Mizsei nu este întâmplătoare şi că este în concordanţă cu “linia UE”. În opinia sa, Ucraina va reacţiona cu maximă atenţie, ţinând cont de relaţiile ei cu Rusia şi de dorinţa de a nu se certa cu UE.