Se trezeste Rusia?

Zeci de mii de moscoviţi reprezentanţi ai clasei de mijloc au demonstrat paş­nic în centrul Moscovei în cel mai mare eveniment de acest gen de la începutul anilor ’90 încoace. Surprinzător, nu a avut loc nici o arestare, şi asta pentru că o parte din miile de poliţişti au simpatizat cu protestatarii. A fost un sentiment dătător de speranţă de demnitate şi indignare, deopotrivă. Oamenii s‑au enervat nu doar pe frauda electorală, ci şi pe faptul că liderul lor, Vladimir Putin, i‑a tratat ca pe nişte imbecili. Fără a fi agresivi, protestatarii de la Kremlin şi‑au exprimat furia împotriva rezultatului alegerilor (câş­tigate de partidul „de hoţi şi escroci“ numit „Rusia Unită“), strigând în cor că‑şi doresc o „Rusie fără Putin“. Cei care scandau nu erau numai liberali, ci şi comu­nişti, anarhişti sau naţionalişti. Curios a fost, însă, că manifestanţii erau extrem de politicoşi unii cu alţii. Unii au avut la ei flori albe, pe care au încercat să le ofere poliţiştilor. Au făcut glume. „146% dintre moscoviţi sunt pentru alegeri libere“, scria pe o pancartă. Altul spunea: „Eu nu am votat pentru nenorociţii ăştia. Am votat pentru alţi nemernici. Cer o renumărare a voturilor“.

Printre manifestanţi s‑au aflat şi poli­ticieni liberali, cum ar fi Vladimir Ryzhkov, Boris Nemţov, Boris Akunin (un faimos scriitor), sau celebrul jurnalist de televiziune Leonid Parfyonov.

Ei au cerut eliberarea imediată a celor peste 1.000 de persoane arestate în timpul protestelor de la începutul lunii decembrie, o investigaţie serioasă a rezultatelor alegerilor (considerate a fi fost fraudate), organizarea unor noi alegeri parlamentare, demiterea lui Vladimir Ciurov (şeful comisiei electorale), precum şi înregistrarea tuturor partidelor de opoziţie, nu doar a celor aprobate de Kremlin.

Este puţin probabil ca guvernul rus să îndeplinească vreuna din aceste solicitări. Dar manifestarea şi‑a atins deja scopul: trezirea la realitate a clasei de mijloc din Rusia urbană. În ultimul deceniu, această clasă şi‑a consumat întreaga energie făcând bani, cheltuind sau călătorind, lucru care i‑a permis lui Putin o consolidare a poziţiei fără precedent, eliminarea tuturor alternativelor de influenţă şi transformarea televiziunii într‑un instrument de propagandă.

La o săptămână de la primele manifestaţii, însă, protestatarii s‑au arătat a fi ei înşişi o adevărată forţă politică. „Existăm! Existăm!“, scandau ei. Erau educaţi şi înstăriţi – mulţi dintre ei aveau iPad‑uri – şi dornici să se facă auziţi. Protestul a apărut mai întâi pe reţelele sociale, însă, după aceea, Facebook a reuşit să transforme acest protest virtual într‑o realitate politică. Mitingul a fost un exemplu rar de demonstraţie cu sens de ambele părţi. Autorităţile au fost de acord cu desfăşurarea lor, pentru a merge mai departe, şi nu au apelat la poliţie. Organizatorii au renunţat, la rândul lor, să provoace mulţimea, păstrând evenimentul paşnic. Până şi televiziunile controlate de stat, care au ignorat complet toate demonstraţiile anterioare şi acuzaţiile de fraudă electorală, au avut transmisiuni echilibrate şi corecte.