Tuesday , April 23 2024

Rezultatele anchetei ruse în cazul prăbuşirii avionului prezidenţial polonez

Anchetatorii ruşi au anunţat miercuri rezultatele anchetei făcute după prăbuşirea avionului preşedintelui polonez Lech Kaczynski la Smolensk.

Oficiali polonezi de rang înalt au făcut presiuni asupra echipajului avionului preşedintelui Lech Kaczynski, care s-a prăbuşit în aprilie în Rusia, iar unul dintre ei, comandantul forţelor aeriene, avea alcool în sânge, potrivit rezultatelor anchetei ruse, anunţate miercuri.

“Prezenţa în carlingă a unor oficiali de rang înalt – comandantul forţelor aeriene şi şeful de protocol – şi o reacţie negativă aşteptată din partea principalului pasager au constituit o presiune psihologică asupra echipajului, influenţând decizia acestuia de a efectua o aterizare în condiţii inadecvate”, a declarat Tatiana Anodina, directoarea Comitetului interguvernamental de aviaţie (MAK), în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova.

“Alcool – o cantitate de 0,6 miligrame pe litru – a fost depistat în sângele comandantului forţelor aeriene”, generalul Andrzej Blasik, a continuat ea.

Piloţii avionului preşedintelui polonez au vrut să aterizeze în pofida avertizărilor controlorilor de trafic aerian ruşi cu privire la condiţiile meteorologice nefavorabile.

Pregătirea echipajului avionului era insuficientă.

Directoarea Comitetului interguvernamental de aviaţie (MAK), Tatiana Anodina, a explicat în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova că avionul a încercat să aterizeze în pofida “multiplelor informaţii despre condiţiile meteorologice neadecvate”.

“Cauzele accidentului avionului Tu-154M al Republicii Polonia sunt cauzate de insuficienţe semnificative în organizarea zborului şi în pregătirea membrilor echipajului”, a subliniat ea.

Rusia a predat, miercuri, Poloniei raportul său final privind cauzele accidentului avionului preşedintelui polonez Lech Kaczynski.

Avionul Tupolev 154, care îi transporta pe preşedintele Lech Kaczynski, soţia acestuia Maria Kaczynska şi alţi oficiali polonezi de rang înalt s-a prăbuşit la 10 aprilie, în timp ce încerca să aterizeze pe o ceaţă densă la Smolensk, în vestul Rusiei. Toate persoanele aflate la bordul aeronavei au murit.

Preşedintele polonez urma să asiste la ceremoniile care marcau împliniarea a 70 de ani de la masacrul a aproximativ 20.000 de ofiţeri polonezi prizonieri ai Armatei Roşii, comis de poliţia secretă sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial la Katin, în apropiere de Smolensk.

Vezi si

Consulatele Ucrainei au încetat să ofere servicii bărbaților de vârsta mobilizării care trăiesc peste hotare

Ucraina a suspendat până la noi ordine serviciile consulare pentru cetăţenii care au vârsta mobilizării …