Saturday , April 20 2024

Parlamentul bulgar cere demisia a 35 de ambasadori, din cauza legăturilor lor cu fosta Securitate

Parlamentul bulgar a cerut vineri unui număr de 35 de ambasadori din străinătate să demisioneze, în urma dezvăluirii, în decembrie, a legăturilor lor cu serviciile secrete din perioada comunistă.

“Parlamentul insistă ca ambasadorii cărora li s-a constatat apartenenţa la Darjavna Sigurnost (securitatea de stat a regimului comunist) să se retragă din post, pentru a limita efectul negativ asupra imaginii Bulgariei”, potrivit declaraţiei adoptate cu 152 de voturi pentru (33 împotrivă).

Parlamentul a cerut “structurilor competente să întreprindă acţiunile necesare pentru rechemarea ambasadorilor”, vizându-l prin această acţiune în special pe preşedintele Gheorghi Părvanov, care şi-a exprimat rezervele şi a blocat procedura de apel.

O comisie însărcinată cu declasificarea arhivelor comuniste a dezvăluit, începând cu mijlocul lunii decembrie, numele a aproximativ 50 de diplomaţi bulgari de rang înalt care au lucrat în timpul Războiului Rece pentru serviciile de spionaj sau contraspionaj.

Figurează pe listă treizeci şi cinci de ambasadori actuali, printre care cei din Statele Unite, Germania, Rusia, Italia, Spania, Portugalia, anumite ţări din Balcani, ONU, UNESCO, China şi Japonia.

Dacă Guvernul de centru-dreapta s-a declarat pentru rechemarea lor imediată, preşedintele Gheorghi Părvanov, de care depinde numirea şi rechemarea ambasadorilor, a apreciat că lista trebuie analizată pentru fiecare caz în parte.

Potrivit cotidianului Trud, majoritatea ambasadorilor vizaţi au ajuns la vârsta pensionării sau mandatul lor expiră în acest an.

Însă trebuie să fie găsită o soluţie pentru aproximativ 12 ambasadori care nu se află în această situaţie, printre care cei de la Berlin, Londra, Tokyo, Ankara şi Beijing.

Socialiştii (de opoziţie) au votat vineri împotriva declaraţiei, “o ruşine pentru Parlament”, potrivit acestora, deoarece ea “atribuie o culpabilitate colectivă” diplomaţilor vizaţi.

Potrivit legii, dezvăluirea unei apartenenţe la serviciile secrete nu antrenează nicio consecinţă pentru cei vizaţi.

După căderea comunismului, orice încercare de interzicere a accesului la posturi importante pentru foşti agenţi şi colaboratori ai serviciilor secrete a fost anulată de Curtea Constituţională.

Vezi si

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile. Creștere semnificativă a întârzierilor cauzate de vremea rea

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile din cauza schimbărilor climatice. Piloții se …