• “Mulţumesc celor care au avut încredere în mine, m-au susţinut şi încurajat”, a declarat, ieri, prefectul Sorin Popescu • ceremonia oficială de instalare a avut loc, ieri, la ora 11.00, la Paraltul Administrativ în prezenţa secretarului de stat Marian Hoinaru, a preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a primarului de Suceava, Ion Lungu şi a numeroşi politicieni şi şefi de instituţii
Noul prefect de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, a fost instalat în funcţie, vineri, în prezenţa secretarului de stat în Ministerul Agriculturii, Marian Hoinaru, a preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur şi a primarului Ion Lungu, precum şi a mai unor parlamentari, primari şi şefi de instituţii.
Începând de ieri, fostul şef al Direcţiei Silvice Suceava, din perioada februarie 2005 - februarie 2007, Sorin Arcadie Popescu, este oficial noul prefect al judeţului. În baza unei recente hotărâri de Guvern, Sorin Arcadie Popescu va exercita cu caracter temporar această funcţie, până la organizarea concursului. Secretarul de stat Marian Hoinaru, i-a mulţumit fostului prefect interimar Ovidiu Doroftei pentru activitatea sa şi a apreciat că acesta s-a achitat bine de sarcini în cele 4 luni de mandat. “Mulţumesc celor care m-au susţinut pentru acest mandat de prefect cu caracter interimar. Văd în sală foarte mulţi oameni cu care am colaborat foarte bine. Menţionez aici pe colegii din aeastă instituţie, pe cei din instituţiile deconcentrate, pe reprezentanţii societăţii civile, mass-media precum şi pe cei implicaţi în politică. Prezenţa politicienilor marcanţi ai judeţului Suceava confirmă respectul reciproc pe care ni-l purtăm. De-a lungul celor patru luni au existat şi unele reproşuri, unele cu caracter subiectiv, pe care le-am înţeles şi tratat ca atare. Îl felicit şi îi urez succes domnului prefect Sorin Arcadie Popescu iar ca recomandare pot să îi spun domnului prefect că în această instituţie are un colectiv împreună cu care va face performanţă”, a fost discursul scurt şi concis al fostului prefect Ovidiu Doroftei.
Apoi, secretarul de stat a dat citire textului hotărârii de Guvern prin care Sorin Arcadie Popescu a fost numit prefect. Acesta din urmă a depus jurământul, făcându-şi cruce când a rostit formul de la final “Aşa să îmi ajute Dumnezeu!”, după care a declarat că este onorat de această numire. “Numirea mea în funcţia de prefect al judeţului Suceava mă onorează şi mă responsabilizează. Am convingerea că prin muncă susţinută şi credinţă în Dumnezeu voi putea pune în practică programul guvernării şi, împreună cu celilalţi factori de răspundere, voi contribui la modernizarea şi dezvoltarea judeţului. Îmi propun o colaborare onestă şi corectă cu toate autorităţile locale din judeţ. Ca prefect, reprezint Guvernul în judeţ şi, în acelaşi timp, îmi propun să reprezint sucevenii la Guvern. Aş dori să le mulţumesc în mod special celor care au avut încredere în mine, care m-au susţinut şi m-au încurajat”, a fost mesajul transmis de prefect la instalarea sa în funcţie.
• "Instituţia Prefectului împreună cu celelalte instituţii ale statului sunt obligate şi vor face să funcţioneze lucrurile mai bine"
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a fost cel care a încheiat seria discursurilor celor care au participat la această ceremonie oficială. “Sunt bucuros pentru marcarea acestui moment deosebit pentru judeţul Suceava. Dacă dau timpul în urmă, cu patru ani în urmă veneam în calitate de ministru al Agriculturii la instalarea prefectului de Suceava. Astăzi (ieri – n.red) un secretar de stat de la Ministerul Agriculturii a venit la instalarea în funcţie a prefectului de Suceava. Vreau să îi urez din tot sufletul domnului prefect succes în activitate. Este o perioadă grea, cu multe probleme. Trebuie să ne băgăm curect electric în Prefectură şi Consiliul Judeţean pentru că nu funcţionează nici staţiile (aluzie la faptul că la începutul ceremoniei au fost mici probleme cu sonorizarea – n.red.). De altfel cred că începând de astăzi, vineri, 13 februarie, Instituţia Prefectului împreună cu celelalte instituţii ale statului sunt obligate şi vor face să funcţioneze lucrurile mai bine pentru că populaţia României asta aşteaptă de la noi. Populaţia Sucevei aşteaptă de la noi să nu mai venim cu evenimente care s-au întâmplat în noaptea trecută când la o zăpadă nu prea mare s-a blocat traficul în tot judeţul pentru că unele instituţii nu îşi fac treaba. Eu sunt convins că astfel de evenimente nu vor mai fi sau, dacă vor mai fi, cineva trebuie să plătească pentru că noi cu toţii suntem în slujba oamenilor. Pentru că de faţă sunt şi primari, parlamentari şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate, trebuie să fac un apel, şi mă bucur că aici avem o echipă bună cu prefectul, pentru a trece împreună această perioadă grea pentru România şi pentru populaţia judeţului Suceava, să strângem rândurile. Fac un apel ca fiecare dintre noi să aducem fonduri şi investiţii în locuri de muncă. Să aducem proiecte pentru judeţul Suceava pentru că aceasta va fi bătălia pentru următoarele luni şi pentru următorii ani: bătălia pentru fonduri şi pentru investiţii care să creeze locuri de muncă în vederea diminuării crizei. Asigur Instituţia Prefectului din partea instituţiilor alese – Consiliul Judeţean şi primarii – de responsabilitate pentru că avem nevoie să lucrăm împreună. Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, cel care veghează pentru legalitate şi acest lucru contează enorm de mult. România este o ţară membră a Uniunii Europene şi trebuie să facem dovadă că avem un comportament european şi sunt convins că, împreună cu dumneavoastră şi cu celelalte instituţii ale statului vom face ca judeţul Suceava să aibă o imagine pozitivă. Mult succes domnului prefect Sorin Popescu!”, a spus Gheorghe Flutur.
• Trandafiri portocalii - nou simbol politic
De menţionat că pe lângă problemele cu sonorizarea la care a făcut o scurtă trimitere Gheorghe Flutur, a fost şi o mică scăpare de organizare în sensul că actualul subprefect Angela Zarojanu nu a avut loc nici la prezidiu şi, iniţial, nici pe un scaun din sală până când cineva nu s-a ridicat să-i ofere locul. În schimb, organizarea a fost bună în ce priveşte detaliile cu anumite conotaţii politice de la ceremonia de instalare în funcţie a prefectului, pe masa prezidiului fiind puse vaze în care se aflau trandafiri portocalii. După ceremonia, fostul prefect Ovidiu Doroftei a înmânat noului prefect Sorin Arcadie Popescu, în prezenţa secretarului de stat Marian Hoinaru, cheile biroului, iar cei doi au semnat şi procesul-verbal de predare-primire. Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a fost reprezentată la ceremonie de către preotul Gheorghe Brădăţan, cel care îndeplineşte funcţia de vicar administrativ la Centrul Eparhial Suceava. Nu a lipsit nici Decanul de Bucovina al Bisericii Romano – Catolice, preotul Ştefan Babiaş. Printre ceilalţi şefi de instituţii prezenţi la ceremonia de ieri de la Palatul Administrativ enumerăm pe generalul de brigadă Eugen Şalar – şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, colonelul Mihai Dascălu – seful Oficiului judeţean Suceava al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, colonelul Lucel Lulciuc – şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, comisar şef Nicuşor Todiruţ – şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, comisar şef Gheorghe Robu – şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră, Doru Ioan Bunduc – preşedintele Tribunalului Suceava, Petrică Ropotă - directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Ionuţ Vartic – şeful Gărzii Financiare, Mihai Airinei – şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă, Costel Girigan – şeful Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, Petru Dulgheru – directorul Direcţiei Sanitar-Vetrinare. Dintre primarii prezenţi la eveniment menţionăm pe Vasile Tofan – Fălticeni, Aurel Olărean – Rădăuţi, Constantin Gabriel Şerban – Cîmpulung Moldovenesc. Dintre parlamentarii suceveni au fost prezenţi la ceremonia de vineri deputaţii PDL Dumitru Pardău şi Dan Gabriel Gospodaru, senatorul PSD Gavril Mîrza şi senatorul PDL Tiberiu Aurelian Prodan. De menţionat că, în primul rând a putut fi văzută, ieri, şi Monica Tătar - şeful de cabinet al prefectului Sorin Arcadie Popescu. (Dan PRICOPE)
Cine e Sorin Popescu
Sorin Popescu a absolvit Facultatea de Silvicultură din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, după care a lucrat în cadrul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice – Hemeiuş, Bacău. Sorin Popescu a mai fost şi inginer-şef formaţie în cadrul pepinierei silvice Salcea, apoi responsabil de departamentul fond forestier din cadrul Ocolului Silvic Pătrăuţi, după care a activat ca şi consilier în cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Cinegetic Suceava. După acest moment, Sorin Popescu a ocupat funcţia de şef birou Cadastru Forestier din cadrul Direcţiei Silvice Suceava, apoi, din anul 2002, şef Ocol Silvic Tomnatic, iar din iunie 2004 a fost numit şef al Ocolului Silvic Frasin. La începutul anului 2005, Sorin Popescu a fost numit director al Direcţiei Silvice Suceava, funcţie pe care a ocupat-o până în februarie 2007. După ce a părăsit funcţia de director al Direcţiei Silvice Suceava, Sorin Popescu s-a reîntors la conducerea Ocolului Silvic din Frasin. Cu câteva zile înainte de a fi numit şi, apoi, instalat în funcţia de prefect, Sorin Popescu a promovat examentul pentru ocuparea funcţiei publice de consilier în cadrul Direcţiei Economice din CJ Suceava.