Miercuri, 26 Noiembrie 2008
Articol citit de
304ori
De ceva vreme se bate monedă pe ideea „bani contra reformă" in educaţie, dar niciodată dascălii de vocaţie nu s-au simţit mai umiliţi ca acum prin asemenea troc bişniţăresc. Au ajuns toţi Napoilă Retrogradu? Se mai ştie că nu există reformare cu de-a sila când împricinaţii nu sunt convinşi de necesitatea ei: actualul cadru nu opreşte pe nimeni să inoveze, cu condiţia să obţină rezultate. Unii, nu puţini, chiar obţin. Totuşi sondajele organismelor europene semnalează performanţe slabe ale invăţăceilor, aşadar ale educatorilor. Insă nu prea avem curajul să vorbim despre cauze adevărate ale stării de fapt precum subfinanţarea cronică, amestecul politic grobian in intimitatea procesului educativ şi pierderea tradiţiilor europene ale corpului profesoral, ale elitelor intelectuale, entităţi sincronizate inainte de război cu cele franceze, engleze, germane. Căci nu incompetenţa, necunoaşterea, nu lipsa expertizei au generat această stare de fapt a invăţământului, ci pierderea speranţei, a avântului visător, lipsa de orizont a didacticii marxist-leniniste, afurisită in bloc, dar neinlocuită cu altceva.
Cine vizitează colegiile din Cambridge rămâne uimit de Cancelariile mai mereu goale, in schimb, la tot pasul, pe culoare, in biblioteci, in muzee, pe gazon, in parcuri, pe străzi, in puburi se văd grupuri, grupuleţe in jurul câte unui fellow ceva mai trecut(ă). Se simt bine impreună profesori şi discipoli, invaţă, glumesc, socializează. Unii biografi ai personalităţilor noastre antebelice menţionează fapte asemănătoare. Am mai prins şi noi prin anii '70 câteva zvâcniri ale fenomenului când somităţi cu cariere croite in Occidentul „decăzut" ne aruncau in şoaptă o invitaţie la cină sau la o plimbare pe Corso. Un caz, din păcate singular, era al academicianului de viţă veche, Vasile Răşcanu, care chema la prânz, duminica, acasă in Copou, 2-3 studenţi dintre cei mai merituoşi. Ei bine, astfel de legături dăinuie o viaţă, iar modelul magistrului devine imbold.
S-a deschis lumea. Discipolii ne părăsesc. Pasiunea pentru carte şi recunoaştere internaţională ii imboldeşte spre universităţi, personalităţi renumite să-şi dea masterate, doctorate. Arareori işi mai aduc aminte de primii dascăli. Perspectiva celor rămaşi acasă e mărginită la universul apropiat. Revin la şcoala dintâi, la inceput des, apoi tot mai rar. Stau la orele profesorilor preferaţi alături de colegii lor mai mici. De multe ori ii ajută la învăţătură, sau ii ceartă pentru neglijenţe. Despărţirea i-a maturizat. După ani şi ani, intâlnirile devin emoţionante. Au loc mai ales pe Net. Atât mai dăinuie din fellowship-ul de odinioară.
Pe 10 noiembrie, a.c., televiziunile de informaţii imi alungă somnul cu o ştire: Ştefan Popoveniuc, inginer şi cercetător, elev al unei generaţii postdecembriste, actualmente doctorand al Universităţii „George Washington" DC, a inventat un nou sistem de vot compatibil cu tehnologia scanării optice, ca să facă posibilă organizarea simplă, ieftină şi fără dubii a scrutinelor, pentru a inlătura suspiciunile şi a da o şansă oricui să verifice dacă rezultatele alegerilor sunt corecte din punct de vedere matematic. Nu e nevoie să aibă incredere in nimeni, nici măcar in computer. Descopăr apoi că informaţia fusese preluată din The Washington Times, The Economist etc., iar concetăţeanul nostru conferenţia pe aceeaşi temă in marile universităţi americane, europene. Deja şi-a aplicat proiectul in câteva organizaţii private, a participat la diverse simulări. Diriguitorii noştri insă nu par interesaţi de inovaţie: cheltuie sume nesimţite de la buget, cică in numele democraţiei, omoară sute de hectare de păduri, scot oamenii de la muncă pentru activităţi absolut derizorii / primitive ca supraveghere, pază, numărătoarea voturilor, plătesc zeci de mii de lucrători şi maşini să tăbârcească sacii cu buletine dintr-o parte in alta, iar pe unele să le arunce prin râpe, tomberoane ca data trecută. Preferă softuri discutabile in care un link şmecher poate deturna votul meu, se tem de controlul post-operativ al alegătorului dornic să afle cât a contat opţiunea sa. Toate pe fondul veşnicei incăierări nu doar mediatice. Lui Ştefan ii pasă. Vrea ca fiecare să ştie dacă ne sunt aleşi democratic conducătorii. Ca într-o naţie civilizată.
Ştefan evită să vorbească despre sine, nu crede in relansarea noastră cultural-politică, nici in evoluţii spectaculoase. Ne ceartă că avem prea multe lăcaşuri de cult şi prea puţine aşezăminte pentru copii orfani şi bătrâni, că suntem nişte zgârciobari faţă de americani care şi-ar da şi cămaşa de pe ei pentru neajutoraţi, că ne-am invăţat să intindem mâna la stat după pomeni in locul curajului de a ne ridica singuri. Se teme că inapetenţa noastră pentru valoare / excelenţă il va ţine departe de ţară. Aceeaşi opţiune conştient-radicală o au şi alţi foşti elevi ajunşi in posturi care l-ar face fericit pe orice român: Iuliana conduce o agenţie guvernamentală franceză, Cristi (Haga) şi Simona (Universidad de Chile), experţi cunoscuţi marilor publicaţii mondiale de (bio)chimie şi (bio)fizică, Cipi, Ştefăniţă sunt fellows la Oxford şi Cambridge, unde o altă Iuliana e Senior, la 30 de ani… (Nu le-am cerut acordul pentru a le da numele întreg). Ţara mea n-a avut nevoie de ei.
Legăturile sunt sporadice, fără consistenţă. Comunicăm puţin şi prost cu discipolii. In lipsa unui spaţiu organizat sau măcar incurajat oficial, de pildă, un forum al personalităţilor româneşti de peste graniţă. Măcar pe Net. Comunicarea intre dascăli e şi mai săracă. De parcă nici n-ar exista centre universitare. Revistele lor n-au nicio căutare: publică eseuri plicticoase, dispoziţii oficiale, planuri îndrăzneţe, teorii didactice americăneşti expirate, adaptează experimente de poveste, proiecte măreţe eşuate de când hăul prin ţări de renume. Îngraşă asfel numărul „operelor" în CV.
Oricum nu le ia nimeni in seamă: nici bine nu incepe o reformă, că ni se perorează alta.
Redacţia are dreptul de a opri de la publicare mesajele care conţin injurii sau cuvinte obscene.
Redacţia nu îşi asuma nici o răspundere pentru veridicitatea informaţiilor din comentariile postate de cititori.
Utilizatorilor ce folosesc un limbaj inadecvat le poate fi restricţionat accesul pe pagina noastră
Moody's, ciocănitoarea buclucaşă 
