• în doi ani ITRSV Suceava a adus în faţa justiţiei 549 de proprietari de păduri pentru tăieri ilegale • o soluţie pentru a reduce numărul tăierilor ilegale este ca proprietarii să încheie un contract de administrare cu un ocol silvic sau privat • 1810 proprietari au primit somaţii, iar alţii 518 au fost amendaţi pentru încăpăţânarea de a nu încheia aceste contracte
În cursul lunii octombrie, Inspectoratul Teritoral de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava a efectuat peste 25 de cotroale de fond în pădurile proprietate particulară. În urma inspecţiilor au fost găsiţi 824 metri cubi de lemn tăiaţi ilegal. Astfel, volumul de lemn rezultat în urma tăierilor ilegale de la începutul acestui an ajunge la 27.057 metri cubi lemn, cu o valoare de 127,34 miliarde lei vechi. Din volumul total, 25.000 metri cubi lemn au rezultat din pădurile deţinute de persoane fizice care nu au semnat un contract de administrare, 1000 metri cubi provin din păşunile împădurite ce aparţin primăriilor din judeţ şi care de regulă sunt păzite de angajaţi ai acestor instituţii, restul de 1000 metri cubi rezultând din pădurile care au ca proprietari persoane juridice. În majoritatea cazurilor cu un volum mare de lemn tăiat ilegal, a fost întocmită o sesizare penală sau un proces verbal de costatare a infracţiunii. "Avem 350 de procese pe rol numai din acest an, la care se adaugă alte 199 de cazuri de anul trecut. Oamenii au impresia că se pot duce în pădure şi să taie după pofta inimii", a declarat Aurel Dumitriu, inspector în cadrul Serviciului de Control al ITRSV Suceava. În funcţie de volumul tăierilor, aceştia riscă închisoare între cinci luni şi doi ani şi jumătate pentru nerespectarea legii. O modalitate de a reduce tăierile ilegale este încheierea unui contract de administrare cu un ocol silvic privat sau de stat. Pentru a-i convinge pe proprietari să încheie aceste contracte s-au emis 1810 somaţii. În termen de două săptămâni aceştia trebuie să se prezinte la un ocol silvic şi să depună o cerere în vederea încheierii contractului. Pentru că nu au ţinut cont de somaţiile primite, alţi 518 de proprietari au fost amendaţi cu câte 10 milioane lei vechi fiecare. Dintre aceştia 265 sunt din zona ocolului Stulpicani, unde se înregistrează şi cel mai mare număr de tăieri ilegale. (Iulia COLOMEICIUC)