Vernisajul "Anotimpurile Bucovinei" al lui Dumitru Rusu, a avut loc sâmbătă, în noua sală amenajată special pentru expoziţii, din cadrul Universităţii "Ştefan cel Mare" - Obiectiv de Suceava
A A


RSS

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player


Click aici pentru detalii ..

Vernisajul "Anotimpurile Bucovinei" al lui Dumitru Rusu, a avut loc sâmbătă, în noua sală amenajată special pentru expoziţii, din cadrul Universităţii "Ştefan cel Mare"

Luni, 25 Septembrie 2006
Articol citit de 1469ori

Sâmbătă, 23 septembrie, în corpul A al universităţii "Ştefan cel Mare", a avut loc vernisajul expoziţiei de acuarelă "Anotimpurile Bucovinei" a pictorului Dumitru Rusu. Acest eveniment, de altfel binevenit în peisajul cultural destul de sărac al Sucevei, se datorează Anei Maria Ovadiuc - "comisarul expoziţiei", aşa cum o numea Dumitru Rusu şi care este preşedinta Asociaţiei de Artă "Nicolae Tonitza", din cadrul universităţii, ce se ocupă cu organizarea de expoziţii şi evenimente culturale.
Dumitru Rusu, născut în 1938, este unul din cei mai apreciaţi artişti plastici ai Sucevei, are la activ 16 expoziţii cu grafică, pictură în ulei, icoane pe lemn şi sticlă, metaloplastie numai în Suceava, lucrările sale fiind prezente şi în colecţii de stat şi particulare din România, S.U.A, Franţa, Germania, Italia, Elveţia, Olanda , Canada. Originar din Ilişeşti, lucrările sale evocă frumuseţea, încărcătura spirituală şi culturală a acestor locuri.
Expoziţia "Anotimpurile Bucovinei" prezintă lucrări făcute în acuarelă, un material artistic dificil de lucrat, care necesită o hârtie specială şi care e rar folosit de către artişti. "Această expoziţie este rodul unei perioade de 6 ani (2000 - 2006) şi e "oglinda Bucovinei pe care o ştiam eu de când eram mic", ne-a declarat Dumitru Rusu. Caricaturistul Mihai Pânzaru PIM, prezent şi el, a descris aceste lucrări, ca fiind nu doar o simplă reflectare a unor imagini, "ba mai mult trec dincolo de reflexivitate, în spaţiul catharsisului". Printre cei prezenţi au mai fost: Ana-Maria Ovadiuc, rectorul Adrian Graur, pictorul Ungureanu Box, câţiva prieteni şi colegi de breaslă precum şi elevi ai pictorului Dumitru Rusu. Atmosfera a fost caldă şi rafinată, s-au ţinut discursuri de laudă şi mulţumire, iar rectorul universităţii ne-a anunţat că intenţionează ca de la anul, să introducă în cadrul facultăţii două specializări de profil artistic cu durată de 4 ani, care vin să completeze existenţa masteratului de Arte Vizuale din cadrul facultăţii de Inginerie electrică. Sala de expoziţii, a fost de asemenea, binevenită de către artişti, Dumitru Rusu declarând că e cea mai bună sală de expoziţii din Suceava.(Diana SOCOLIUC)

SUCEAVAalte titluri


Hotel Sofia General Construct Suceava
Societate Inchiriaza
Anunt Monitorul Oficial
servicii comunale radauti