Şantaj la Adîncata, pentru 6 milioane de lei vechi - Obiectiv de Suceava
A A


RSS

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player


Click aici pentru detalii ..

Şantaj la Adîncata, pentru 6 milioane de lei vechi

Marti, 18 Iulie 2006
Articol citit de 433ori

• Trofin Ion a fost surprins în flagrant după ce a încasat 6 milioane de lei vechi de la Titianu Gheorghe, în urma acţiunilor de şantaj promovate de cel dintîi • se pare că Titianu împrumutase ceva bani de la Trofin pe la discoteci, iar pentru că acesta nu îi restituise cu dobînda aferentă, a recurs la ameninţări • Titianu a apelat în cele din urmă la poliţişti care au organizat un flagrant în cursul zilei de sîmbătă , 15 iulie a.c. • Ion Trofin va fi cercetat în stare de libertate

Poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Suceava au intervenit la data de 15 iulie în comuna Adîncata, pentru a organiza un flagrant într-un caz de şantaj. Cetăţeanul Gheorghe Titian, în vîrstă de 20 de ani, din comuna Adîncata, a reclamat la Poliţie faptul că Ion Trofin, în vîrstă de 25 de ani, cu domiciliul în aceeaşi localitate, îi cerea suma de 600 RON. Pentru a-l convinge să-i dea banii, îl ameninţa în mod repetat cu acte de violenţă şi cu moartea. Sîmbătă, la ora 7.40 seara, Ion Trofin a venit la cariera de piatră unde lucra Gheorghe Titian, şi l-a ameninţat pe acesta cu o bîtă de baseball, pentru a-l convinge să-i dea cei 600 RON. După ce a primit cele şase bancnote de 1.000.000 de lei, care au fost marcate în prealabil cu creion galben fluorescent, a fost prins şi imobilizat de lucrătorii Biroului Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Suceava. După ce a fost prezentat la Parchet, procurorii au luat decizia de a-l cerceta în stare de libertate pe şantajist, considerînd că nu reprezintă un pericol social, deşi victima a declarat că a fost ameninţată de mai multe ori cu acte de violenţă şi cu moartea.
Suma pretinsă de Ion Trofin, conform declaraţiilor iniţiale ale lui Gheorghe Titianu, ar fi provenit de la nişte împrumuturi pe care acesta le-ar fi luat de la Trofin, pe la discotecile de la sfîrşit de săptămînă din Adîncata. Aceste împrumuturi s-au dublat, apoi s-au triplat, încît pînă la urmă nici reclamantul nu mai ştie cît a luat de la Ion Trofin, şi cît i-a dat înnapoi. Gheorghe Titianu munceşte în prezent la cariera de piatră de la intrarea în comuna Adîncata, mama sa este plecată la muncă în Italia, iar tatăl său lucrează ca zidar calificat în comună. Ion Trofin locuieşte în casa bunicilor din Adîncata, împreună cu tatăl său, după ce acesta din urmă s-a despărţit de soţie şi a plecat din locuinţa pe care o aveau în Burdujeni. Nimeni din comuna Adîncata nu ştie cu ce se ocupă Ion Trofin, acesta fiind cunoscut doar ca o persoană care apare la sfîrşit de săptămînă, la volanul unor maşini străine. (Ovidiu CIOBANU )

SUCEAVAalte titluri


Hotel Sofia General Construct Suceava
Societate Inchiriaza
Anunt Monitorul Oficial
servicii comunale radauti