Wednesday , April 24 2024

Transelectrica şi Transgaz, mutate de la SGG la Ministerul Economiei

transelectrica

Guvernul reorganizează din nou ministerele. Transelectrica şi Transgaz ar urma să fie mutate de la Secretariatul General al Guvernului în subordinea Ministerului Economiei.

Nu vor trece la Ministerul Energiei, deoarece Comisia Europeană nu permite ca producţia şi distribuţia să fie gestionate de aceeaşi instituţie.

Schimbarea proprietarului celor două companii vine la mai puţin de un an de când acestea au trecut de la Finanţe la SGG.

Surse guvernamentale spun că tot la Ministerul Economiei ar urma să ajungă şi Conpet, Oil Terminal şi acţiunile deţinute de stat la Petrom. Noul ministru al Energiei neagă însă aceste schimbări şi susţine că societăţile rămân sub coordonarea lui.

„Ministerul e desenat foarte clar, exact pe ceea ce a fost până acum, la care s-au adăugat IMM-urile, fără secțiunea de turism. Deci cum au funcționat ca ministere, departamente ale Ministerului Economiei, acum s-au transformat și s-au mutat sub o singură entitate, exact pe conturul pe care au funcționat până acum. Nu e nicio modificare pe care să nu o puteți verifica”, spune Andrei Gerea, ministrul Energiei şi IMM-urilor.

digi24.ro

Vezi si

Operatorii de transport rutier de mărfuri spun că au pierdut 2, 55 miliarde de euro în 2023, din cauza întârzierilor de la frontiere

Industria de transport rutier de mărfuri a pierdut anul trecut 2,55 miliarde de euro din …