Thursday , March 28 2024

Programul de eficienţă energetică: firmele pot lua 200.000 euro nerambursabili

bani

Ministerul Economiei va deschide până la finalul anului apelul de aplicaţii pentru proiecte în cadrul programului RO 05 ‘Eficienţa energetică’, finanţat din contribuţiile guvernelor statelor Norvegia, Islanda, Liechtenstein, prin mecanismul financiar al Spaţiului Economic European (SEE), a declarat joi Liliana Linculescu, consilier la Ministerul Economiei.

Programul a început în mai 2014, dar nu a fost un succes, doar cinci firme accesând fonduri, sumele fiind cuprinse între 200.000 de euro şi 700.000 pe euro, a explicat Linculescu, care a adăugat că, în acest context, Ministerul Economiei a solicitat redeschiderea programului, pe schemă de minimis, iar condiţiile tehnice pentru eligibilitate vor fi acum mai relaxate, scrie Agerpres.

Ministerul Economiei este operatorul acestui program, prin care agenţi economici din industria prelucrătoare se pot retehnologiza în vederea creşterii eficienţei utilizării energiei electrice.

Bugetul iniţial al programului a fost iniţial de 8,2 milioane euro, dar în noua etapă, la redeschidere, bugetul este de 6,95 milioane euro. Firmele vor putea accesa fonduri între 60.000 şi 200.000 de euro, iar contribuţia beneficiarului este de doar 10% din valoarea proiectului, restul de 90% fiind sume provenind din granturile (fonduri nerambursabile) acordate de cele trei state sau de la guvernul român, a precizat reprezentanta Ministerului Economiei. (AGERPRES)

 

Vezi si

Firmele care nu pot introduce facturi în sistemul RO e-Factura sunt scutite de amenzi până la 31 mai

Guvernul prelungește cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc …