Thursday , April 25 2024

Presedintele Bancii Mondiale a demisionat

Jim Yong Kim si-a prezentat demisia din functia de presedinte al Bancii Mondiale, pentru a lucra in sectorul privat.

Informatia a fost confirmata de surse citate de publicatiile The Guardian si Financial Times.

Conform acestora, Jim Yong Kim a luat decizia de a demisiona pentru a se angaja in sectorul privat. “Este vorba de o decizie de natura personala”, a declarat un oficial, sub protectia anonimatului.

Demisia va deveni efectiva din 1 februarie.

În mod normal, cel de al doilea mandat de cinci ani al lui Jim Yong Kim în postul de preşedinte al Băncii Mondiale urma să expire în anul 2022.

Banca Mondială a confirmat luni că preşedintele Jim Yong Kim, 59 de ani, a decis să demisioneze din funcţie urmând a se alătura imediat unei firme unde va lucra în domeniul creşterii infrastucturii în ţările în curs de dezvoltare. Instituţia a adăugat că directorul general, Kristalina Georgieva, va prelua, interimar, şi postul de preşedinte, începând cu data de 1 februarie.

Născut la Seul, Jim Yong Kim este de profesie medic şi începând cu data de 1 iulie 2012 a devenit cel de al 12-lea preşedinte al Băncii Mondiale, primul său mandat expirând în data de 30 iunie 2017. Înainte de a se alătura Băncii Mondiale, Jim Yong Kim a fost preşedinte al Universităţii Dartmouth, una din cele mai prestigioase instituţii academice din SUA.

Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea Băncii Mondiale a fost numit un american, iar europenii au desemnat persoana de la şefia Fondului Monetar Internaţional. Cel mai mare acţionar al Băncii Mondiale sunt Statele Unite ale Americii.

Banca Mondiala, cu sediul la Washington, este cel mai mare investitor in tarile aflate in dezvoltare, iar unele politici ale institutiei au devenit controversate. In prezent, Banca Mondiala are in derulare proiecte masive de infrastructura in natiuni din Asia, Africa si America de Sud.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …