Thursday , March 28 2024

Pensia minima garantata creste de la 400 la 520 de lei pentru un milion de romani

bani5

Pensia minima garantata creste, incepand de miercuri, de la 400 la 520 de lei, de masura beneficiind peste un milion de persoane, potrivit Ministerului Muncii si Justitiei Sociale, scrie news.ro.

“Incepand cu 1 martie 2017, nivelul indemnizatiei sociale pentru pensionari, prevazuta de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobata prin Legea nr. 196/2009, cu modificarile ulterioare, este de 520 lei”, prevede Ordonanta de Urgenta nr. 2/2017, adoptata de Guvern in 6 ianuarie.

De majorarea pensiei minime garantate, de la 400 la 520 de lei, care intra in vigoare incepand cu 1 martie, beneficiaza 1.022.168 de pensionari, potrivit datelor Ministerului Muncii.

Institutia anunta, de altfel, la sfarsitul lunii ianuarie, ca a finalizat 15 masuri din programul de guvernare.

Astfel, prin HG nr. 1/2017 a fost majorat salariul minim pe economie, de la 1.250 de lei la 1.450 de lei, un numar de 1.269.259 de salariati beneficiind de o crestere de 200 lei, incepand cu 1 februarie 2017.

Odata cu intrarea in vigoare a HG nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, au crescut si salariile asistentilor personali, respectiv cuantumul indemnizatiilor lunare pentru plata insotitorilor persoanelor cu handicap grav.

In total, de masura beneficiaza 65.889 asistenti personali si 127.982 persoane cu handicap grav (pentru plata insotitorului), potrivit Ministerului Muncii.

De asemenea, prin OUG nr. 2 /2017 s-a stabilit ca plata insotitorilor persoanelor cu handicap se va face integral de la bugetul de stat.

Tot de la 1 februarie, prin OUG nr. 2 /2017, salariile din administratia publica locala s-au majorat cu 20 la suta, iar cele pentru personalul din cadrul institutiilor publice de spectacole sau concerte au crescut cu 50 la suta.

Prin acelasi act normativ s-a mai stabilit: un numar de 46.416 studenti va beneficia de cresterea burselor sociale si de merit prin cresterea fondului de burse de la 86 lei per student la 201 lei per student; studentii inmatriculati la forma de invatamant cu frecventa, in institutiile de invatamant superior acreditate, beneficiaza de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a doua; majorarea punctului de pensie de la 917,5 lei la 1.000 de lei, de la 1 iulie, pentru un numar de 5.076.774 de pensionari.

Totodata, prin OUG nr. 3/2017 au fost eliminate: impozitul pe venit pentru angajatii sezonieri, care sunt pastrati activi pe piata muncii tot anul, precum si plata contributia de asigurari sociale de sanatate (CASS) pentru veniturile obtinute din investitii, de catre salariati, pensionari si de catre cei cu activitati independente, mai anunta Ministerul Muncii.

De asemenea, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 2/2017, a fost eliminata CASS pentru pensionari, masura de care beneficiaza 2.252.562 de pensionari, iar venitul impozabil lunar din pensii se stabileste prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei.

De neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 lei beneficiaza un numar de 1.227.018 pensionari, care, prin aceasta masura, au o crestere a pensiei in medie cu 77 lei, preciza Ministerul Muncii.

Astfel, numarul pensionarilor care au ramas sa plateasca impozit dupa data de 1 februarie este de 229.231 persoane.

Totodata, prin OUG nr. 6/2017, a fost adoptat Programul Prima Chirie, prin care 75 la suta din cheltuielile cu chiria si utilitatile pentru cei care isi gasesc un loc de munca, la o distanta mai mare de 50 de kilometri de domiciliu vor fi subventionate, dar nu mai mult de 900 de lei pe luna pentru fiecare angajat.

Tot prin OUG nr. 6/2017 a fost aprobata cresterea stimulentului de insertie la 650 lei.

Vezi si

Firmele care nu pot introduce facturi în sistemul RO e-Factura sunt scutite de amenzi până la 31 mai

Guvernul prelungește cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc …