Friday , April 26 2024

O companie din trei din Romania a avut probleme cu lichiditatile

O companie din trei (31%) din România a avut pân\ în prezent probleme cu lichidit\]ile din cauza facturilor neîncasate, nivel peste cel înregistrat în ]\ri precum Grecia (23%), Slovacia (16%) [i Germania (9%), potrivit unui studiu realizat de grupul EOS.

Studiul “Obiceiuri de plat\ în ]\rile europene” a fost realizat de grupul EOS, cu activit\]i în managementul crean]elor [i riscului, al informa]ilor de marketing, precum [i al serviciilor de pl\]i, împreun\ cu Institutul de Cercetare Ipsos pe un e[antion de 2.200 de compani din zece state europene.

Potrivit studiului, cele mai afectate au fost companiile din comer], 39% dintre acestea având probleme din cauza crean]elor neîncasate.

“Condi]iile economice s-au înr\ut\]it foarte mult în anul 2009. Companiile s-au confruntat tot mai des cu problema refinan]\rii. Astfel, volumul crean]elor neachitate a crescut, valoarea acestora ajungând în luna octombrie 2009 la peste un miliard de lei”, a declarat, directorul general al EOS KSI România, Georg Kovacs.

Cu toate acestea, în datele studiului EOS se arat\ c\ doar aproximativ una din trei companii din România dispune în prezent de angaja]i specializa]i în domeniul managementului crean]elor.

“De cele mai multe ori companiile încearc\ s\ amâne problemele, pun câte un contabil s\ mai dea câte un telefon pentru recuperarea crean]elor, iar când se decid s\ ia m\suri e prea târziu [i se ajunge în instan]\”, a explicat oficialul EOS.

Potrivit studiului, companiile din România acord\ clien]ilor intervale de plat\ relativ lungi, ajungând în medie la aproximativ 33 de zile, fa]\ de Rusia [i Germania unde perioada pentru achitarea facturilor se ridic\ în medie la 24 de zile. Doar în Spania [i Grecia companiile ofer\ posibilitatea clien]ilor s\ î[i pl\teasc\ facturile într-un interval mai lung, respectiv 70 de zile [i 106 zile.

“Intervalele lungi de plat\ se reflect\ în cota ridicat\ a crean]elor neîncasate. Dup\ Grecia (22%) [i Spania (16%), companiile din România prezint\ cea mai ridicat\ cot\ a crean]elor neîncasate (13%). În special companiile ce activeaz\ în comer], având clien]i persoane juridice prezint\ în bilan]urile lor o cot\ ridicat\ a crean]elor neîncasate (17%)”, se arat\ în studiu.

Cu toate acestea, în România, 68,5% din companii [i 71% din clien]ii persoane fizice achit\ la timp pl\]ile, în compara]ie cu Bulgaria sau Grecia, unde procentul celor care achit\ la termen este de 50%, în cazul persoanelor juridice.

“Cei mai buni clien]i sunt persoanele fizice ai prestatorilor de servicii de utilit\]i, unde dac\ nu achi]i facturile nu mai beneficiezi de serviciul respectiv (…) Ast\zi, companiile române[ti vând mai mult cu sistem de plat\ pe loc, de aceea clien]ii care pl\tesc la termen sunt mai pu]ini [i reu[esc s\ achite la timp. În 2009, companiile au vândut mai mult la termen”, a explicat Georg Kovacs.

În datele EOS se precizeaz\ c\, în 2010, pentru companiile din România, cota crean]elor nerecuperabile a crescut cu 1 punct procentual comparativ cu anul 2007, de la 2,1% la 3,1%.

În ceea ce prive[te evolu]ia comportamentului de plat\, în perspectiva urm\torilor doi ani, circa 38% din companiile române[ti se a[teapt\ la o înr\ut\]ire a acestui indicator, în timp ce 41% prev\d o evolu]ie contant\.

“M\ tem c\ societ\]ile vor achizi]iona mai pu]ine credite, iar termenele de plat\ vor sc\dea, ceea ce nu va ajuta la dezvoltarea economiei”, a afirmat directorul general al EOS România.

Reprezentantul EOS România a precizat c\ pia]a de colectare a crean]elor s-a ridicat în 2009 la 140 milioane lei (33 milioane euro) [i se a[teapt\ ca în acest an s\ se reduc\ cu pân\ la 10%.

“Volumele externalizate de b\nci s-ar putea s\ r\mân\ aproximativ acelea[i sau s\ creasc\ u[or, îns\ din cauza situa]iei economice dificile ne a[tept\m la o sc\dere a pie]ei de colectare a crean]elor care probabil se va men]ine [i în 2011”, a afirmat Kovacs.

EOS KSI România, societate specializat\ în colectarea crean]elor, estimeaz\ pentru acest an o cre[tere a cifrei de afaceri cu pân\ la 10%, fa]\ de anul trecut, la 38,5 milioane de lei, pe fondul major\rii volumului de crean]e cump\rate.

Compania este prezent\ pe pia]a din România din anul 2002 [i are în prezent 700 de angaja]i. EOS KSI România ofer\ servicii în domeniul managementului crean]elor, al informa]iilor de marketing, managementul riscului, precum [i al serviciilor de pl\]i. Societatea gestioneaz\ un portofoliu de clien]i din diferite domenii, printre care telecomunica]ii, b\nci [i IFN-uri, asigur\ri, leasing, utilit\]i.

EOS KSI România apar]ine grupului EOS, care num\r\ 40 de companii cu opera]iuni în peste 20 de ]\ri.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …