Friday , March 29 2024

Lovitură pentru Putin: Rusia, condamnată la Curtea de la Haga sa plateasca despagubiri uriase actionarilor Yukos

justitie

Rusia a fost condamnată de Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga să le plătească despăgubiri de 50 de miliarde de dolari acţionarilor fostului gigant petrolier Yukos pentru exproprierea activelor acestuia.

‘Atacul împotriva Yukos a fost motivat politic’, a declarat Tim Osborne, director al acţionariatului GML, înconjurat de avocaţii săi, care au subliniat într-o conferinţă de presă la Londra că această decizie este fără precedent în istoria justiţiei comerciale internaţionale.

La aproape zece ani de la căderea gigantului Iukos, care era atunci principala companie petrolieră din Rusia, Curtea de Arbitraj a dat un verdict ‘istoric şi unanim’ după ‘zece ani de luptă’, a afirmat Emmannuel Gaillard, unul din avocaţii GML şi ai celorlalţi acţionari care au depus plângere.

GML este holdingul lui Mihail Hodorkovski, fost oligarh critic la adresa Kremlinului şi fost proprietar al Yukos, închis timp de zece ani şi graţiat spre surpriza generală la 20 decembrie de preşedintele rus Vladimir Putin.

Despăgubirea fixată de Curtea de Arbitraj de la Haga reprezintă de 20 de ori cea mai mare sumă fixată vreodată de această instanţă.

‘Instanţele ruseşti au răspuns voinţei autorităţilor executive din Rusia de a falimenta Yukos, de a-i ceda activele sale unei companii controlate de stat şi de a trimite la închisoare un om care dădea semne că devine un competitor politic’, a precizat instanţa de la Haga.

Decizia survine într-un moment în care relaţiile dintre Rusia şi Olanda sunt tensionate din cauza doborârii avionului de linie Malaysia Airlines în estul separatist al Ucrainei şi a decesului celor 298 de persoane aflate la bord, dintre care 194 erau cetăţeni olandezi.

 

Vezi si

Firmele care nu pot introduce facturi în sistemul RO e-Factura sunt scutite de amenzi până la 31 mai

Guvernul prelungește cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc …