Tuesday , April 23 2024

Huawei, în centrul a două scandaluri: colectează ilegal datele utilizatorilor din Cehia și a ajutat regimul din Coreea de Nord să creeze o reţea wireless

Două noi scandaluri legate de comportamentul companiei chineze Huawei au izbucnit luni, cu ramificații în Cehia și Coreea de Nord, transmite Agerpres. Compania, aflată în centrul controverselor dintre SUA și China, e acuzată de colectarea în secret în Cehia a datelor sensibile ale clienţilor, funcţionarilor şi oamenilor de afaceri cu care derulează negocieri comerciale, a relatat luni postul public de radio ceh Radiozurnal.

Conform postului de radio, care se bazează pe mărturii făcute sub acoperirea anonimatului de doi foşti oficiali ai filialei, Huawei împărtăşeşte aceste informaţii cu Ambasada Chinei la Praga.

„Responsabilii, care au lucrat mai mulţi ani pentru Huawei, le-au dezvăluit reporterilor noştri că au fost obligaţi să introducă într-o bază de date internă, în afară de informaţii comerciale despre clienţii lor, şi informaţii legate de viaţa lor privată”, a precizat postul de radio.

Este vorba, spre exemplu, de informaţii privind numărul de copii, despre modurile de petrecere a timpului sau despre situaţia financiară, conform Radiozurnal.

„Accesul la aceste informaţii introduse în baza de date a CRM (Customer Relationship Management – Managementul Relaţiilor cu Clienţii) este gestionat doar de la sediul (Huawei) din China”, a spus unul dintre responsabili, citat de Agerpres.

La începutul lui 2019, Direcţia Financiară din Cehia a exclus Huawei de la o licitaţie de peste 20 de milioane de euro pentru crearea unui portal fiscal.

Tot Huawei e acuzată că a ajutat în secret Coreea de Nord să-şi creeze şi să-şi întreţină o reţea wireless, potrivit unei investigații a ziarului Washington Post, citată de Agerpres.

Gigantul chinez al telecomunicaţiilor a avut un parteneriat cu o companie chineză de stat, Panda International Information Technology Co Ltd., într-un număr de proiecte în Coreea de Nord cel puţin în perioada ultimilor opt ani, scrie Washington Post.

O astfel de decizie ridică întrebarea dacă Huawei, care a folosit tehnologie americană în componentele sale, a încălcat măsurile americane de control pentru exporturi pentru a-i furniza Coreei de Nord echipament, potrivit sursei citate.

SUA au plasat Huawei pe o listă neagră în luna mai, citând preocupări de securitate naţională. Mişcarea a făcut ca firmele americane să nu mai poată vinde componente şi piese către Huawei fără licenţe speciale, dar preşedintele Donald Trump a declarat luna trecută că firmele americane ar putea relua vânzările, într-o tentativă de a relansa convorbirile comerciale cu Beijingul.

Vezi si

Operatorii de transport rutier de mărfuri spun că au pierdut 2, 55 miliarde de euro în 2023, din cauza întârzierilor de la frontiere

Industria de transport rutier de mărfuri a pierdut anul trecut 2,55 miliarde de euro din …