Thursday , April 25 2024

Finanțele iau în calcul o amnistie fiscală. Cine ar putea beneficia de ea

Ministerul Finanţelor ia în calcul o amnistie fiscală. O confirmă consilierul premierului, Darius Vâlcov, care spune că măsura este necesară deoarece statul nu ar mai putea recupera decât o mică parte din datoriile de aproape 100 de miliarde de lei.

bani salarii

Luni seară, Darius Vâlcov spunea că măsura amnistiei fiscale este prevăzută în programul de guvernare şi include ştergerea datoriilor unor companii.

„Astfel de lucruri se fac, nu se discută”, spunea fostul ministru al Finanţelor, actual consilier în cadrul Guvernului, care a precizat şi că statul român se află în situaţia în care există datorii ale oamenilor de afaceri şi ale persoanelor fizice de 98 de miliarde de lei.

Din această sumă, spunea Darius Vâcov, statul ar putea recupera doar o mică parte. Şi asta deoarece 84 la sută din bani sunt nerecuperabili.

Potrivit Hotnews, una dintre variantele luate în calcul de cei din Ministerul Finanţelor este ca amnistia fiscală să se aplice pentru cei care aveau datorii la data de 31 decembrie 2017. Măsura ar urma să se aplice atât persoanelor fizice, cât și celor juridice. Iar numai în cazul persoanelor fizice, vorbim de datorii de 3 miliarde lei care vor fi şterse.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …