Friday , March 29 2024

După ce a pierdut bătălia pentru Grecia, UE trebuie să lupte acum pentru Italia

Pieţele financiare semnalează destul de clar că încercările zonei euro de a izola Grecia şi de a opri contagiunea crizei datoriilor suverane la alte economii, mai importante, au eşuat.

Preocuparea la Berlin, Bruxelles şi Paris nu mai este îngrijorarea privind soarta Greciei, care este aproape pierdută, şi nici chiar în legătură cu Irlanda sau Portugalia, ţări care au primit, de asemenea, ajutor financiar extern.

În schimb, liderii europeni trebuie să oprească extinderea crizei de la Italia, a opta mare economie a lumii, la Franţa, a doua economie din zona euro. Cu 1.900 miliarde de euro, Italia are cea de-a treia mare datorie la nivel global.

“Într-un fel, Grecia, Portugalia şi Irlanda au reprezentat faze secundare. Cu Italia trecem la evenimentul principal. Nu se poate ca Italia să poată derula în acest context refinanţările masive pe care le are programate în următoarele săptămâni”, a spus Ken Courtis, manager de investiţii şi fost vicepreşedinte al Goldman Sachs Asia.

Criza s-a extins din Grecia, în pofida ajutoarelor financiare, reducerii datoriilor şi promisiunilor liderilor zonei euro.

Datoria Italiei devine nesustenabilă, deşi Silvio Berlusconi a anunţat că va demisiona

Randamentele obligaţiunilor Italiei au depăşit, miercuri, 7%, chiar dacă premierul Silvio Berlusconi, considerat vinovat pentru impasul politic din Italia, şi-a luat angajamentul de a demisiona.

Randamentele de peste 7% semnalează că datoria unei ţări devine nesustenabilă din cauza dobânzilor prea mari. La acest nivel al randamentelor, Portugalia şi Irlanda au avut nevoie de ajutoare financiare externe.

“Singura instituţie care poate contracara o pierdere colectivă de încredere la o asemenea scară este BCE. Dacă BCE nu stă în spatele Italiei declarând că este gata să folosească resurse nelimitate să stopeze panica pieţelor financiare, atunci Franţa ar deveni următoarea ţară care va cădea victimă crizei datoriilor”, a declarat Nicholas Spiro, director la compania de consultanţă Spiro Sovereign Strategy.

Randamentele obligaţiunilor Franţei se îndepărtează de cele ale statelor considerate sigure din zona euro şi se apropie de randamentele ţărilor de la periferia uniunii monetare. Astfel, randamentul obligaţiunilor franceze se situa miercuri la 3,2%, aproape dublu faţă de cel al titlurilor germane.

Italia este un simbol, una din cele şase ţări care au pus bazele Uniunii Europene. De asemenea, Italia a fost considerată frecvent de Franţa ca partener pentru a contrabalansa influenţa blocului nordic, condus de Germania.

Dacă Italia ar fi abandonată de zona euro, Franţa ar pierde din influenţă faţă de Germania în luarea deciziilor la nivel european.

Vezi si

Anul 2025 va aduce noi majorări ale taxelor locale pe proprietate

Taxele și impozitele pe proprietăți (imobile și terenuri), colectate și utilizate de autoritățile locale, vor …