Tuesday , April 23 2024

De luni, taxele catre ANAF pot fi platite la CEC Bank, dar persoanele care aleg să îşi plătească obligaţiile fiscale astfel trebuie să fie înscrise în Spaţiul Virtual Privat

dancila

Persoanele fizice vor putea plăti taxele și impozitele prin unitățile CEC Bank, începând de luni, a anunțat vineri, la începutul ședintei de Guvern, premierul Viorica Dăncilă.
Prim-ministrul a mai anunțat că astfel de plăți vor putea fi făcute de orice persoană, indiferent dacă are sau nu cont la CEC. Până la sfârșitul anului, a mai precizat Viorica Dăncilă, CEC Bank nu va percepe comisioane.
”Începând de luni, toate taxele și impozitele datorate către ANAF se vor putea plăti prin unitățile CEC Bank. Până la sfârșitul acestui an, CEC Bank nu va percepe niciun comision. Este vorba despre taxe datorate de către persoane fizice, indiferent dacă acestea au sau nu cont la CEC. Și taxele de pasaport se pot plăti la aceeași CEC Bank, în aceleași condiții prin intermediul celor peste 1.000 de unități”, a spus premierul Dăncilă.
Anunțul premierului apare în contextul în care ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat în urmă cu 2 zile că persoanele fizice au datorii totale la bugetele de stat de aproximativ 15 miliarde lei și că se caută „un mecanism care să încurajeze plata acestor sume”.

Persoanele fizice care aleg să îşi plătească obligaţiile fiscale către ANAF prin intermediul CEC Bank trebuie să fie înscrise în Spaţiul Virtual Privat (SPV), potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, informeaza News.ro.
“Nu este vorba despre un act normativ. Am înţeles că s-a stabilit între Ministerul Finanţelor şi CEC, este hotărârea luată şi se aplică ca prin unităţile CEC persoanele fizice să poată plăti obligaţiile către ANAF, dar este un amănunt şi trebuie precizat că este vorba despre acele persoane care sunt deja înregistrate în Spaţiul privat virtual (SPV) pentru ca şi cei de la CEC să poată verifica exact ce obligaţii de plată au”, a declarat Nelu Barbu, la finalul şedinţei Guvernului. El a spus că persoanele care vor alege această variantă de achitare a obligaţiilor către ANAF nu vor plăti comision la CEC. “Sunt persoane care preferă să se ducă la Trezorerie şi atunci Ministerul Finanţelor a luat această decizie să fie mai multe centre în care persoanele fizice au posibilitatea să-şi achite obligaţiile”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului, conform News.ro.

 

Vezi si

Operatorii de transport rutier de mărfuri spun că au pierdut 2, 55 miliarde de euro în 2023, din cauza întârzierilor de la frontiere

Industria de transport rutier de mărfuri a pierdut anul trecut 2,55 miliarde de euro din …