Tuesday , April 16 2024

De azi ar trebui sa vorbim fara griji in roaming. Iata de ce nu e chiar asa (VIDEO)

telefon

Mult-asteptatul moment in care se elimina tarifele la roaming vine cum nu se poate mai bine – la inceput de sezon al vacantelor. Astfel, incepand de azi, 15 iunie, scapam de grija costului suplimentar al folosirii telefonului mobil in statele UE, plus inca trei tari.

Insa operatorii de telefonie mobila pregatesc niste surprize mai putin placute, explica o analiza ziare.com.

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) anunta, prin intermediul unui comunicat de presa, ca, incepand de joi, “SMS-urile si datele consumate in roaming in interiorul Uniunii Europene (UE) si tarilor din Spatiul Economic European (SEE) se vor scadea din resursele nationale incluse”.

Tarile din interiorul UE sunt Romania si celelalte 27, inclusiv Marea Britanie pana cel putin in 2019 cand ar urma sa fie iesirea oficiala din Uniune. In SEE se mai afla si Norvegia, Islanda si Liechtenstein.

De remarcat insa ca aceasta masura nu se aplica si in cazul Elvetiei sau al tarilor din Balcani – Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia-Hertegovina si Albania.

ANCOM transmite ca, dupa epuizarea reurselor nationale incluse in optiunile utilizatorilor, “consumul va fi tarifat la fel ca in Romania, in afara propriei retele, dar in limitele unei utilizari rezonabile.

Se realizeaza astfel trecerea completa la Roam like at home, sistemul de tarifare european menit sa protejeze utilizatorii de grija facturii de roaming in tarile UE, dar si in Norvegia, Islanda si Liechtenstein (SEE) “.

In comunicat se mai arata ca, “pentru a beneficia de Roam like at home, clientii existenti nu trebuie sa-si achizitioneze un nou plan tarifar sau sa isi reinnoiasca abonamentul in vigoare”.

“De Roam like at home nu vor beneficia clientii care aleg in mod expres un plan tarifar alternativ pentru serviciul de roaming in UE/SEE”, mai transmite ANCOM. Este vorba despre extraoptiuni selectate de fiecare client in parte. Chiar si asa, insa, “clientii care au facut o astfel de alegere au dreptul sa revina la Roam like at home fara niciun cost suplimentar”.

Cum sunt tarifate apelurile, sms-urile si datele mobile, in roaming in UE/SEE

Apelurile si sms-urile

In acest caz, prevederile sunt simple si clare:

“Apelurile (minutele) efectuate si SMS-urile trimise in roaming, catre orice destinatie din UE/SEE (inclusiv catre orice numar de telefon din Romania) se scad, pana la epuizarea lor, din minutele si SMS-urile nationale incluse, dupa care se aplica tarifele din Romania, pentru traficul in afara propriei retele.

Apelurile si SMS-urile primite in roaming in UE/SEE sunt gratuite.”

Internet – datele (MB/GB)

Aici, insa, utilizatorii nu mai pot fi asa siguri, deoarece furnizorii – companiile de telecomunicatii – pot sa stabileasca o limita atunci cand clientii au un plan tarifar cu date nelimitate. Insa tariful ar urma sa fie de mai putin de un eurocent/MB, cu mult sub media de 5 eurocenti/MB cat se tarifeaza in prezent.

“Ca regula generala, datele (MB/GB) consumate in roaming in UE/SEE se scad, pana la epuizarea lor, din datele nationale incluse, dupa care se aplica tarifele din Romania.

Totusi, in cazul planurilor tarifare cu date nelimitate, furnizorii pot stabili o limita de date (MB/GB) care pot fi consumate in roaming in UE/SEE fara costuri, urmand sa aplice dupa epuizarea acesteia un tarif de maxim 7,7 Euro/GB (0,0077 Euro/MB), fara TVA.”

Nu e totul atat de “roz”

Acum vin insa vestile ce i-ar putea pune pe ganduri pe utilizatorii care folosesc trafic de date in afara tarii.

In primul rand, pot exista posibile exceptii de la tarifarea unitara in UE/SEE:

“Furnizorii care nu sunt in masura sa sustina comercial furnizarea Roam like at home pot solicita si pot fi autorizati de autoritatea nationala de reglementare, in urma unei analize, sa perceapa utilizatorilor o suprataxa in plus fata de tarifele nationale, inca de la primul minut/SMS/MB consumat in roaming in UE/SEE”.

Apoi, ANCOM transmite ca se va urmari si prevenirea consumului abuziv sau anormal in roaming in UE/SEE. Concret, este vorba despre ce am amintit mai sus – “limita unei utilizari rezonabile”. Iata ce spune comunicatul:

“Pentru a preveni folosirea abuziva sau anormala a roaming-ului in UE/SEE, adica folosirea in alte scopuri decat pentru calatorii ocazionale in afara Romaniei, de exemplu utilizarea permanenta in UE/SEE a serviciilor de roaming, orice furnizor poate defini o politica de utilizare rezonabila a acestui serviciu.

Clientilor care depasesc utilizarea rezonabila a serviciului de roaming in UE/SEE li se pot aplica anumite suprataxe, in plus fata de tarifele nationale. Valoarea acestor suprataxe nu poate depasi un anumit plafon.”

Asadar, partea buna este ca se va putea impune un anumit plafon suprataxei, insa nu se precizeaza care este “limita unei utilizari rezonabile” si nici care va fi valoarea suprataxei.

Masura ar putea fi folosita de companii pentru utilizatorii care, de exemplu, locuiesc in permanenta in alte tari UE si care astfel ar beneficia de abonamente lunare de cateva ori mai ieftine.

In comunicat se mai precizeaza, insa, ca trebuie descrise, in mod detaliat, “conditiile de utilizare rezonabila a serviciului de roaming in UE/SEE, in contractele dintre furnizori si clienti”.

“Se vor putea aplica suprataxe pentru consum abuziv sau anormal in urmatoarele situatii:
daca un utilizator nu prezinta, la cererea furnizorilor, o dovada privind resedinta obisnuita sau existenta unor legaturi stabile cu Romania;
daca, intr-o perioada de monitorizare de cel putin 4 luni, se inregistreaza, pe o anumita cartela SIM, in mod cumulativ atat consum de servicii mobile (minute, SMS-uri, date), cat si prezenta (conectare la retea) mai mare in roaming in UE/SEE fata de nivelul national;
daca o cartela SIM inregistreaza o lunga perioada de inactivitate si poate fi asociata unei utilizari preponderente sau chiar exclusiv in roaming in UE/SEE;
daca un utilizator a cumparat si utilizat succesiv in roaming in UE/SEE mai multe cartele SIM de la acelasi furnizor.”

Pe site-ul ANCOM se mai arata ca suprataxele ar putea fi aplicate si pentru apeluri efectuate si chiar primite, dar si pentru sms-uri trimise, “daca ai depasit utilizarea rezonabila a serviciului de roaming in UE/SEE”.

ziare.com.

Vezi si

FMI a revizuit în scădere, la 2,8%, estimările privind creșterea economiei românești

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest …