Tuesday , April 23 2024

BNR disponibilizează majoritatea angajaţilor din teritoriu

BNR va disponibiliza majoritatea angajaţiilor care lucrează în sucursalele teritoriale, cei mai mulţi de la supraveghere bancară, întrucât această activitatea se face aproape exclusiv la nivel central, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Banca Naţională a României.

“O parte dintre angajaţii din teritoriu care nu vor mai lucra la supraveghere vor fi relocaţi în structurile departamentului de statistică, unde este nevoie de personal suplimentar pentru activitatea de diseminare”, au precizat sursele citate.

Procesul de restructurare nu este definitivat, dar, în principiu, nu vor exista disponibilizări şi în centrala BNR.

BNR are 20 de sucursale, dintre care majoritatea sunt calificate sucursale de grad II, trei sunt sucursale de grad I – Timiş, Cluj şi Iaşi, iar sucursala municipiului Bucureşti are un regim special, fiind cea mai mare unitate teritorială.

Banca centrală a început încă din 2000 un program de restructurare, când au fost desfiinţate toate agenţiile teritoriale, concomitent cu închiderea unor sucursale judeţene, a căror activitatea a fost preluată de alte sucursale judeţene.

În centrala băncii, funcţionează 23 de direcţii şi Cancelaria BNR, iar numărul total de salariaţi, inclusiv cei din teritoriu, se ridică la aproape 1.800.

Banca centrală a angajat anul trecut 109 persoane, în timp ce 56 de salariaţi au încetat raporturile de muncă cu instituţia, potrivit datelor prezentate de BNR în raportul pentru 2009.

Acelaşi document precizează că la programele de formare profesională au participat 735 salariaţi, atât din centrală, cât şi din sucursalele BNR, reprezentând 41,5% din totalul personalului.

Astfel, reiese că BNR a avut anul trecut un număr total de 1.771 angajaţi.

Salariile angajaţilor BNR au fost reduse cu 25% de la 1 iulie, odată cu tăierea salariilor în tot sistemul bugetar, măsura fiind valabilă până la 1 ianuarie 2011.

Vezi si

Operatorii de transport rutier de mărfuri spun că au pierdut 2, 55 miliarde de euro în 2023, din cauza întârzierilor de la frontiere

Industria de transport rutier de mărfuri a pierdut anul trecut 2,55 miliarde de euro din …