BNR anunţă că inflația rămâne negativă încă 3 trimestre. Scad preţurile în următoarele luni

4/08/15 ora:6:42pm

baniBanca Națională a României (BNR) a revizuit în jos prognoza de inflație pentru anul în curs, aceasta urmând să se mențină în teritoriu negativ în următoarele trei trimestre, iar apoi să revină în teritoriu pozitiv, a declarat, marți, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-o conferință de presă.

Mugur Isărescu a precizat că, potrivit estimărilor BNR, inflația va rămâne sub nivelul minim al intervalului de variație (1,5% — n. r.) până la începutul anului 2017, scrie Agerpres.ro.

Preţurile vor scădea în următoarele nouă luni. Mugur Isărescu spune că acest lucru se va întâmpla, în principal, ca urmare a reducerii TVA de la 24 la 9 la sută, pentru alimente şi serviciile de alimentaţie publică.

Guvernatorul BNR a menționat faptul că revizuirea prognozei de inflație a avut loc ca urmare a anticipării impactului aplicării măsurilor din Codul Fiscal și a noii Legi a salarizării în sectorul bugetar.

În raportul publicat în luna mai, BNR estima pentru finalul acestui an o inflație de 0,2%, iar pentru 2016 de 1,9%.