Friday , March 29 2024

Bancile elene raman inchise cel putin pana vineri

banca grecia

Guvernul grec intentioneaza sa extinda perioada in care bancile elene vor fi inchise cel putin cu cateva zile, au declarat, luni, pentru Reuters, mai multe surse bancare, in avanpremiera unei reuniuni care va avea loc diseara intre bancheri si ministrul grec de Finante.

Decretul privind vacanta bancara expira luni, iar Guvernul grec ar urma sa emita un nou decret care sa-l inlocuiasca.

“Vacanta bancara va fi prelungita pana vineri sau lunea viitoare”, a declarat un bancher.

Duminica trecuta, premierul elen Alexis Tsipras a anuntat impunerea unor restrictii asupra miscarilor de capital, limitand retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. In plus, bancile elene au fost inchise pana pe 6 iulie, inclusiv, fiind afectate si sucursalele bancilor straine din Grecia.

Joia trecuta, ministrul de stat in Guvernul elen Nikos Pappas a declarat ca bancile grecesti isi vor relua activitatea dupa ce se va ajunge la un acord cu creditorii internationali, care este posibil sa fie convenit imediat dupa referendumul de duminica.

De asemenea, Banca Centrala Europeana discuta luni inghetarea, extinderea sau inasprirea conditiilor de acordare a liniei de finantare de urgenta (ELA) oferita de BCE bancilor grecesti.

In prezent, finantarea de urgenta oferita de BCE bancilor elene este limitata la 89 de miliarde de euro.

Vezi si

Anul 2025 va aduce noi majorări ale taxelor locale pe proprietate

Taxele și impozitele pe proprietăți (imobile și terenuri), colectate și utilizate de autoritățile locale, vor …