Banca Naţională limitează gradul de îndatorare pentru creditele acordate populaţiei

17/10/18 ora:6:51pm

Banca Naţională a României (BNR) a votat miercuri regulamentul care prevede impunerea unor grade maxime de îndatorare pentru creditele acordate persoanelor fizice, scrie Profit.ro, citând surse bancare.

Gradul maxim de îndatorare va fi de 40% pentru creditele în lei și 20% pentru cele în euro, indiferent dacă este credit de consum sau credit ipotecar.

În cazul creditelor ipotecare pentru achiziția unei locuințe, gradul maxim crește cu 5 puncte procentuale în situația în care debitorul nu are sau nu a avut altă locuință proprietate personală. Pragurile nu sunt aplicabile în cazul refinanțărilor.

Băncile și instituțiile financiare nebancare (IFN) pot să depășească această limită pentru debitorii cu venituri mai mari decât salariul mediu pe economie, dar numai pentru credite reprezentând 15% din creditele acordate în trimestrul anterior. Situația creditelor din această categorie se calculează și se raportează trimestrial. Excepția nu se aplică creditelor de peste 250.000 de euro (echivalent în lei).

Citeşte mai mult pe Profit.ro