Saturday , April 20 2024

Arabii vor să cumpere brandul Reebok de la Adidas, pentru o suma uriasa

reebok

Un grup de investitori, incluzând Jynwel Capital şi fonduri afiliate Guvernului din Abu Dhabi, au lansat o ofertă de achiziţionare a Reebok de la producătorul german de echipamente sportive Adidas, pentru aproximativ 2,2 miliarde de dolari, a anunţat, duminică, publicaţia americană Wall Street Journal (WSJ), transmite Agerpres.

Jynwel Capital, un fond de investiţii speculative cu sediul în Hong Kong, firmele de consultanţă gestionate de Jho Low şi unele fonduri afiliate Guvernului din Abu Dhabi vor face în curând o ofertă directorilor de la Adidas, susţine WSJ, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Investitorii susţin că rezultatele Reebok ar fi mai bune dacă firma ar fi gestionată independent. Un purtător de cuvânt al Adidas, al doilea mare producător mondial de echipamente sportive după rivalul american Nike, nu a comentat informaţia.

Un purtător de cuvânt al Jynwel Capital a afirmat: ‘Continuăm să evaluăm oportunităţile de investiţii deosebite pe plan global, dar nu comentăm în legătură cu zvonurile sau speculaţiile’.

Conform WSJ, investitorii vor să acorde Reebok mai multă finanţare pentru lansarea de noi produse şi operaţiuni de marketing.

În august 2005, Adidas a achiziţionat grupul american Reebok pentru 3,8 miliarde de dolari, dar, în ultima perioadă, s-a confrunta cu o scădere a vânzărilor. Luna aceasta, Adidas a anunţat că va demara un program de răscumpărare de acţiuni în valoare de 1,5 miliarde de euro care se va întinde până la sfârşitul lui 2017.

Adidas a precizat că programul va demara în ultimul trimestru al acestui an, urmând să fie finanţat din propriul flux de lichidităţi. Compania a subliniat că noul program de răscumpărare de acţiuni se va adăuga politicii firmei de a plăti dividende anuale cuprinse între 20 şi 40% din profitul net. De asemenea, Adidas a mai informat că va emite eurobonduri în valoare de până la un miliard de euro, prima emisiune de acest tip demarată după luna iulie 2009, urmând să utilizeze sumele strânse pentru a plăti o parte din datorii, pentru achitarea pensiilor şi recompensarea acţionarilor.

Compania germană a emis în luna iulie cea de-a treia avertizare de profit din ultimul an, pe fondul scăderii vânzărilor de echipamente de golf, dar şi al expunerii pe piaţa din Rusia. În timp ce rivalul Nike a reuşit să câştige teren pe piaţa din Europa Occidentală, Adidas nu a putut să contracareze printr-un progres semnificativ pe piaţa din America de Nord.  (AGERPRES)

 

Vezi si

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile populației

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari și cele …