Te afli in categoria ‘Actualitate’

Sindicaliştii din educaţie analizează respectarea Statutului personalului didactic în derularea concursului de titularizare din acest an, deoarece sunt sesizări că acesta ar fi fost încălcat cu privire la modul de organizare şi de corectare, situaţie în care titularizarea ar putea fi anulată. Surse...

Deputatul Sever Voinescu Deputatul PDL Sever Voinescu a declarat, marţi, la RFI România, că era necesară de mult timp o schimbare a Guvernului, pentru că mai jos decât economia românească a ajuns moralul românilor, iar schimbarea componenţei Guvernului ar aduce un plus de încredere în măsurile anticriză. “Mie mi s-ar fi părut necesară de mult timp...

Termenul limită pentru organizarea concursului de admitere în universităţi poate fi chiar şi prima zi de începere a anului universitar, respectiv 1 octombrie, precizează Ministerul Educaţiei, în replică la comentariile privind suprapunerea bacalaureatului cu data înscrierilor la facultate. Un ordin al ministrului Educaţiei din 17 mai 2010 privind criteriile...

Preşedintele Traian Băsescu i-a spus, marţi, primarului din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, că parlamentarii sunt bronzaţi şi s-au supărat că le-a fost luat 25% din salariu, deşi nu sunt prezenţi la şedinţe. Gheorghe Ştefan, primarul de Piatra Neamţ, l-a întâmpinat pe Traian Băsescu, în localitatea Rotunda, din judeţul Neamţ, unde şeful statului a...

Patriarhul Miron Cristea Decizia Băncii Naţionale a României de a bate monede cu chipul a cinci patriarhi români, într-o colecţie limitată, a atras reacţii vehemente din partea Camerei de Comerţ Româno-Americană şi a Muzeului Holocaustului din Washington. Ambele instituţii contestă moralitate unui patriarh. Introducerea pe lista patriarhilor români, care...

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, la dezbaterile asupra Legii ANI, să instituie obligativitatea de a-şi depune şi publica declaraţiile de avere pentru liderii de sindicat şi membrii CES, asemenea parlamentarilor, primarilor şi celorlalte categorii supuse acestei prevederi. Totodată, Comisia juridică a Camerei a stabilit reintroducerea în...