Saturday , April 20 2024

Economic

Stiri din domeniul Economic

Salariul mediu net a crescut în aprilie cu 5 lei

Câştigul salarial mediu net a crescut în aprilie cu 5 lei (0,3%) faţă de luna precedentă, la 1.498 lei, în timp ce faţă de aprilie 2010 s-a majorat cu 4,3%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari salarii nete au fost plătite în luna …

Mai mult »

Alte patru banci vor sa paraseasca Romania

Austriecii de la Volksbank vor să renunţe la toate operaţiunile din regiune, iar britanicii de la RBS au un program de vânzare a mai multor active “non-core”. Grecii de la ATE Bank s-au hotărât să abandoneze piaţa pe baza programului de restructurare aprobat recent de Comisia Europeană, în timp ce …

Mai mult »

Piaţa imobiliară începe să-şi revină: Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu aproape 10%

Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut în primele patru luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu aproape 10%, la 194.315 operaţiuni, deşi în luna aprilie a avut loc o scădere a operaţiunilor faţă de martie, potrivit Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Astfel, în luna aprilie la …

Mai mult »

Cel mai mare laser din lume, de la Măgurele, valorează 280 de milioane de euro

La Măgurele (judeţul Ilfov), un oraş cu mai puţin de 10.000 de locuitori, ar putea începe de anul viitor construcţia celui mai mare laser din lume, ELI – NP (Extreme Light Infrastruture – Nuclear Physics), în valoare de 280 de milioane de euro. Specialiştii spun că pentru fiecare euro plasat …

Mai mult »

UE şi FMI vor anunţa în următoarele zile verdictul privind situaţia din Grecia

Oficialii Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional vor anunţa în următoarele zile verdictul privind situaţia Greciei, care nu a reuşit să aducă deficitul bugetar sub control, în timp ce populaţia elenă respinge tot mai vehement măsurile de austeritate. Grecia a încheiat în luna mai a anului trecut un acord cu …

Mai mult »

FMI avertizeaza: Pericolul unei noi crize nu a trecut

Fondul Monetar International indeamna comunitatea financiara sa nu “adoarma” din nou si sa fie foarte atenta la evolutiile economiei si practicile bancare. Un studiu realizat de FMI arata ca pericolul declansarii unei noi crize nu a trecut. Fondul Monetar International, adica exact acea institutie care a recunoscut faptul ca a …

Mai mult »

Creditele restante au trecut de 18 mld.lei în aprilie şi au ajuns la 8,75% din total împrumuturi

Valoarea creditelor cu restanţe de cel puţin o zi a crescut în luna aprilie cu 1,4% faţă de martie, la 18,04 miliarde de lei, şi reprezintă 8,75% din totalul împrumuturilor, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României (BNR). Valoarea creditelor restante a avansat lunar cu 3,66% în ianuarie, …

Mai mult »

Grecia riscă să nu primească următoarea tranşă de împrumut de la FMI

Grecia riscă să nu primească următoarea tranşă de împrumut de la FMI şi există şanse reduse ca statele europene să acopere lipsa acestor fonduri, a declarat, joi, Jean-Claude Juncker, şeful Eurogroup, care reuneşte miniştrii de Finanţe din zona euro, relatează Reuters. Euro a atins un nou minim record faţă de …

Mai mult »

Guvernul amână decizia în privinţa taxei auto

Guvernul a amânat o decizie în privinţa taxei auto, stabilind ca aceasta să fie luată după o analiză de impact şi pe baza unor discuţii care urmează să aibă loc în cadrul coaliţiei, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului. Potrivit acestora, Guvernul doreşte …

Mai mult »

Romania, printre cele 21 de tari care ar putea intra in faliment

Ţara noastră se află pe lista celor 21 de ţări care ar putea intra în faliment, informează publicaţia de specialitate Bussines Insider, în ediţia on-line. Topul este alcătuit pe baza unor calcule referitoare la costul asigurărilor pentru datoria suverană, care este în creştere în ţările europene. Potrivit clasamentului, primele cinci …

Mai mult »