Tuesday , March 19 2024

Presa internationala, pro si contra Dacia Duster

Noua generatie a SUV-ului romanesc Dacia Duster e una dintre cele mai bine vandute masini in acest inceput de an, dar oare isi merita banii?

duster

In acest sens, publicatia Fleet Europe  a testat SUV-ul produs la Mioveni si a concluzionat ca isi merita cu prisosinta banii, chiar daca are si unele puncte negative.

“Prima generatie a Duster-ului a fost gaina cu oua de aur a Daciei. Incepand din 2010, competitia in segmentul B al SUV-urilor e tot mai acerba, fortand Dacia sa-si ridice nivelul.

Pentru a lupta impotriva unor rivali precum Citroen C3 Aircross, Hyundai Kona, Kia Stonic, Peugeot 2008, SEAT Arona si chiar si varul sau, Renault Captur, Duster a aderat la principiile sale de baza, imbunatatind aspectul si adaugand mai multe caracteristici moderne”, noteaza sursa citata.

Mai jos puteti vedea concluziile legate de Dacia Duster II ale publicatiei in cauza, via ziare.com:

Aspect si practicabilitate (13 din 20)

La prima vedere, Duster II arata mai degraba ca un facelift complet decat un nou model, asta pana cand patrundeti in interior.

Tabloul de bord face o impresie mult mai buna, chiar daca stilul si finisajul raman low cost. Platforma nu s-a schimbat, deci nici spatiul interior, nici volumul de incarcare, dar acestea din urma raman cele mai bune in clasa. Mai putin impresionant e spatiul si modul de incarcare a portbagajului.

Infotainment (12 din 20)

Sistemul Duster Media-Nav vine standard pe modelul de varf si exceleaza in simplitate si usurinta in utilizare. Din pacate, Apple Car Play sau Android Auto nu sunt in dictionarul sau si am constatat ca este imposibil ca un Samsung S8 sa fie sincronizat cu controlul vocal al lui Duster.

Dacia a luat decizia inteleapta de a integra afisajul central mai sus in tabloul de bord. Pentru a economisi costurile, porturile USB si aux sunt pozitionate langa ecran in loc de consola centrala. Conexiunea Bluetooth a functionat fara probleme.
Siguranta (10 din 20)

Noul Duster nu a fost dezvoltat pentru a obtine 5 stele EuroNCAP. De fapt, tocmai a primit 3 stele, ceea ce este, probabil, cu o stea mai putin decat ceea ce anticipase Dacia.

71% pentru ocupantii adulti, 66% pentru copii si 56% pentru protectia pietonilor sunt sub medie, dar lovitura reala vine de la ratingul Safety Assist: 37%.

Duster-ul nu poate fi echipat cu sistem de franare autonoma de urgenta sau cu sistem de asistenta la bord. In cel mai bun caz, veti avea o oglinda pentru punctul mort si o camera de parcare de 360 de grade. In ziua de azi, este inexplicabil, mai ales ca Renault dispune de aceasta tehnologie.
Comportamentul pe sosea (13 din 20)

Chiar daca este cel mai accesibil SUV B de pe piata, arata foarte bine. Dar se conduce oribil, nu? NU chiar. Am testat versiunea pe benzina de 1,2 litri si 125 de cai putere si am avut un consum mixt de 6,8 litri la 100 kilometri.

De asemenea, a mers foarte bine cu transmisia manuala in 6 trepte. Directia este imprecisa si suspensia este in mod clar orientata spre confort, dar este o alegere justificata.

Cea mai remarcabila evolutie comparativ cu predecesorul sau este performanta NVH, Duster pastrand bine zgomotele motorului, vantului si suspensiei. Singurul zgomot a venit de la acoperis.
TCO – costul achizitiei (15 din 20)

Duster ramane campionul neinvins in ceea ce priveste raportul pret/calitate. Pentru acelasi buget ca si Peugeot 2008 sau Renault Captur, veti obtine un Duster cu toate dotarile, dar sa nu va asteptati la lux, cum ar fi: hayon electric, un volan incalzit, o trapa sau oglinzi laterale electrice pliabile.

Intervalele de service si garantia sunt destul de convenabile. Dacia are o reputatie remarcabila in ceea ce priveste fiabilitatea si costurile de intretinere, iar emisiile de CO2 sunt medii.
Concluzii (total 63 din 100 de puncte)

Noul Dacia Duster este mai silentios, mai confortabil si mai usor de condus, datorita sistemelor de propulsie moderne (e disponibila chiar si o transmisie cu dublu ambreiaj) si a unui control imbunatatit NVH. Dispune de toate dotarile de care are nevoie un sofer, dar s-ar putea sa nu va placa faptul ca nu dispune de franare autonoma, care ar costa doar 200 de euro.

Pro:
– E confortabila si se conduce fara zgomote;
– Arata bine si costa putin;
– Raport bun pret/calitate.

Contra:
– Dezamagitoare in materie de siguranta;
– Finisaje mediocre;
– Capacitatea si modul de incarcare a portbajului.

Noua generatie a Daciei Duster are un pret de pornire in Romania de 12.450 de euro, cu TVA inclus.

Vezi si

Lemn fără acte în valoare de aproape 80.000 de lei, confiscat de Garda Forestieră de la doi gateriști din Brodina

În perioada 11 – 15 martie 2024, Garda Forestieră Suceava a fost efectuat un control …