Hyundai și Kia retrag 240.000 de mașini de pe piață, la cererea Guvernului de la Seul

12/05/17 ora:2:12pm

hyundai i30Guvernul din Coreea de Sud le-a cerut producătorilor de mașini Hyundai și Kia Motors să retragă de pe piață aproximativ 240.000 de mașini, după ce a primit un pont din partea unui avertizor de integritate, relatează BBC News.

Fostul angajat al Hyundai a avertizat cu privire la unele defecte de fabricație care se regăsesc la 12 modele diferite de mașini. Inițial, Hyundai și Kia au refuzat să retragă autoturismele, afirmând că nu există îngrijorări cu privire la siguranța acestora. Însă, pentru prima dată, guvernul de la Seul obligă companiile să recheme mașinile în fabrică pentru investigații.

Printre modelele care ar avea probleme se numără Hyundai i30, Sonata, autoturismele de lux Genesis, Kia Mohave și Carnival. Problemele invocate ar fi legate de sistemele de evacuare, furtunele de benzină, funcționarea stopurilor pe frână, precum și alte defecte ale componentelor.

Luna trecută, Hyundai și Kia au mai retras de pe piață 1,5 milioane de mașini din Coreea de Sud și SUA, din cauza unor defecte la motor.

Cele două companii au avut dificultăți financiare în ultimul timp, din cauza scăderii vânzărilor pe cele mai importante piețe. Pierderile celor două companii se ridică la sute de milioane de dolari.

Cine este “cârtița” din spatele dezvăluirilor

Reporterii BBC au stat de vorbă cu bărbatul care s-a aflat în spatele dezvăluirilor legate de defectele autoturismelor Hyundai și Kia. Kim Gwang-ho, în vârstă de 55 de ani, este un fost angajat al Hyundai și spune că a luat decizia de a alerta autoritățile deoarece nu a vrut să îi aibă pe conștință pe cei care circulau cu mașinile respective și a căror siguranță ar fi fost pusă în pericol.

El a lucrat la Hyundai mai bine de 25 de ani și a declarat că, spre deosebire de colegii săi mai tineri, el trebuia să iasă în curând la pensie, așa că “nu avea prea multe de pierdut”.

Hyundai l-a dat în judecată, însă de curând a renunțat la proces, i-a oferit înapoi vechea sa slujbă și i-au plătit retroactiv salariile pierdute în toți anii în care s-a judecat cu compania.

digi24.ro

Anunt angajare
loading...