Friday , March 29 2024

Dacia nu are în plan producţia de vehicule hibrid

Automobile Dacia nu are în strategia sa producţia de autovehicule hibrid, întrucât infrastructura naţională şi interesele în domeniul petrolului nu vor permite prea curând dezvoltarea unei pieţe de profil, a declarat, joi, vicepreşedintele Dacia, Constantin Stroe.
“Sunt sceptic în ceea ce priveşte viitorul vehiculelor hibrid şi electrice în România, în primul rând având în vedere că pentru introducerea pe piaţă a unor astfel de vehicule este nevoie de o infrastructură de alimentare cel puţin dublă faţă de cea clasică, cu carburant”, a afirmat Stroe, prezent la evenimentul aniversar – 30 ani de la înfiinţarea producătorului de acumulatori Rombat.
De asemenea, el a spus că interesele în domeniul petrolului nu vor permite dezvoltarea unei pieţe de profil în viitorul apropiat.
Totodată, reprezentantul Dacia a menţionat că eforturile autorităţilor în ceea ce priveşte implementarea de programe de stimulare pentru achiziţia de vehicule hibrid şi electrice sunt limitate.
Stroe a precizat că cel puţin până în 2015 Dacia are pusă la punct o strategie de producţie foarte bună.
Referitor la Rombat, Stroe a arătat că producătorul va furniza baterii şi pentru celelalte uzine Renault unde sunt produse maşini din gama Dacia.
“Rombat va furniza şi pentru celelalte uzine Renault unde sunt produse maşini din gama Dacia. Din 2012, de exemplu, uzina bistriţeană va fi furnizor şi pentru uzina Renault din Rusia. Rombat furnizează zilnic 1.500 de baterii către Dacia”, a mai spus Stroe.

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …