Friday , March 29 2024

 Tabăra de la Bucșoaia ar putea fi reabilitată prin CNI sau fonduri europene, după 2021

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a avut discuții, zilele trecute, la Ministerul Tineretului și Sportului despre Tabăra de la Bucșoaia. Un anunț în acest sens a făcut șeful administrației județene sucevene după instalarea în funcție de subprefecților.

Potrivit acestuia, investiția urmează să fie făcută prin CNI, iar din 2021 Ministerul Tineretului și Sportului are posibilitatea de a accesa și bani europeni, module de până la 5 milioane de euro, pentru diverse baze sportive, pentru bazine de înot, terenuri de fotbal, etc. „Am discutat despre faptul că nu se întâmplă nimic la Tabăra de la Bucșoaia, de mulți ani de zile. Ea a fost transferată de la Guvern, cu mulți ani în urmă, la Primăria Frasin. Primăria nu are resurse, iar din păcate, în ultimii ani s-a deteriorat și mai mult. Acolo sunt mai mult de 20 de pavilioane în inventar. Soluția la care am ajuns cu Ministerul Tineretului și Sportului este preluarea taberei, de urgență, de către minister, și realizarea unui complex sportiv național.”, a transmis Gheorghe Flutur, adăugând că este vorba despre o suprafață de aproximativ 14 hectare. Acesta a mai precizat că atunci când vor începe lucrările la Tabăra Bucșoaia, va găsi un alt amplasament pentru desfășurarea Horei Bucovinei, eveniment care reunește în fiecare an mii de participanți din județ. „Cred că astăzi este singura soluție să putem face ceva în inima județului, la Bucșoaia, în tabăra rămasă în paragină. Acolo se dorește o acțiune mixtă: și de turism, în special pentru tineri, și de sport. Pe zona de nord-est a României, din păcate, nu avem baze sportive”, a mai afirmat Gheorghe Flutur. (D.P.)

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la Primăria Suceava și la Consiliul Județean

Candidații Alianței Dreapta Unită (ADU) la funcția de primar al municipiului Suceava și la cea …