Tuesday , April 23 2024

Percheziții la Suceava într-un mega-dosar privind o grupare care a spart conturile a cel puțin 500 de persoane. Prejudiciul – 3 milioane de euro

Procurorii DIICOT Vâlcea au făcut joi dimineață 51 de percheziții în Vâlcea, Mureș, Bacău, Argeș, Olt, Ilfov, Giurgiu, Suceava și București, într-un dosar privind 5 grupuri infracționale organizate specializate în fraudă informatică, spălare de bani și fals informatic de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit DIICOT, rețelele acționau din primăvara lui 2017. E vorba de cel puțin 93 de suspecți, care au folosit 200 conturi des­chise în România și alte 9 în țări din Europa și Mexic, pentru a frauda cel puțin 500 de persoane vătămate cu o sumă totală de 3 ­mi­lioane de euro. Procurorii DIICOT au descris modul de operare al rețelelor de fraudă informatică:

„Palierul 1 este format din membrii grupării care au rolul de coordonator al activității infracționale. Astfel, membrii acestui palier au avut rolul de a obține, prin diferite modalități, datele unor conturi bancare des­chise în diferite țări pe care le-au pus la dispoziția autorilor fraudelor pentru a le folosi la comiterea infracțiunilor. Ulterior comiterii fiecărei infracțiuni și confirmării virării sumei de bani de către victimă, membrii acestui palier aveau rolul și de a transfera și ulterior retrage sumele de bani și după oprirea unui procent, în jur de 30% în funcție de înțelegerile infracționale, remiteau sumele de bani către membri palierului 2.

Palierul 2 este format autorii efectivi ai fraudelor care au utilizat conturile bancare deschise în străinătate pentru fraudarea victimelor și ulterior au beneficiat de cota convenită din sumele de bani care le era remisă după ce sumele de bani erau transferate și retrase;

Palierul 3 este format din suspecții care au avut rolul de a deschide conturi bancare în România și alte țări pe care le-au pus la dispoziția grupării în vederea transferării sumelor de bani din conturile din străinătate și ulterior a retragerii acestora”, arată DIICOT într-un comunicat de presă.

În urma perchezițiilor, polițiștii au pus  în aplicare 93 de mandate de aducere. (O.S.)

Vezi si

Angelica Fădor: ”Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești – un eveniment de înaltă ținută”

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a fost prezent, duminică, la Festivalul Național al Ouălor …