Alte stiri
Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret
acum 2 hours
Zborurile din toată Europa, perturbate joi de greva controlorilor de trafic aerian din Franța
acum 3 hours
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că la Lvov, într-o întâlnire cu reprezentanți a patru regiuni ucrainene și două voievodate poloneze, s-au discutat trei subiecte principale: redeschiderea punctelor de trecere a frontierei între România și Ucraina, autostrada Gdansk – Cernăuți – Suceava – București – Sofia; traiul oamenilor din Carpații de Nord, mereu sub amenințarea viiturilor, atât în România, cât și în Ucraina și Polonia
Săptămâna trecută, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit la Lvov – Ucraina cu reprezentanți a patru regiuni din partea de vest a Ucrainei și cu cei a două voievodate poloneze. Gheorghe Flutur a arătat, într-o declarație de presă făcută sâmbătă în cadrul manifestărilor prilejuite de demararea Programului Stefanian și a sărbătorii Zilele Sucevei, că dinspre partea română sunt aproape pregătite căile de intrare în țară din Ucraina prin cele patru puncte de trecere a frontierei de pe teritoriul județului Suceava, în condițiile în care pe data de 11 iunie a.c. Uniunea Europeană a ridicat vizele de intrare în spațiul european pentru cetățenii ucraineni. Gheorghe Flutur a arătat că “în două săptămâni vom fi gata cu drumul de la Ulma, am început modernizarea drumului Fundu Moldovei – Izvoarele Sucevei”. Seful administrației publice județene a arătat că întâlnirea ce s-a desfășurat în a doua parte a săptămânii trecute a avut trei obiective de discuții. Primul dintre acestea a vizat modernizarea de către partea ucraineană a drumurilor care să realizeze racordul cu șoselele din România, până la punctele de trecere a frontierei. “Avem circa 50.000 de locuitori în zona raionului Putila, care doresc să intre în România pe drumuri modernizate Conducerea de la Kiev și cea regională de la Cernăuți doresc acest lucru și au dat asigurări că dacă în România se va vor moderniza drumurile de legătură, o vor face și ei”, a spus Gheorghe Flutur.
Al doilea subiect discutat în cadrul întâlnirii de la Lvov l-a reprezentat proiectul de autostradă care să lege Marea Baltică de Marea Neagră, în care poate fi introdusă și Ucraina. “De la Gdansk la Cernăuți, Suceava, București, Sofia. Se scurtează cu 500 de kilometri un drum care altcumva trece prin Ungaria spre Marea Neagră. Polonia – Ucraina – România este drumul cel scurt și normal istoric. Pe noi nu ne mulțumește faptul că abia în 2022 se va avea în vedere această investiție. Insistența noastră este să se grăbească acest coridor cu Ucraina și Polonia. Mai spun că Polonia a dat drumul unui proiect de finanțare a șoselelor de centură pentru localitățile urbane, cu bani guvernamentali. Intre aceste localități, drumurile expres și autostrăzile vor fi construite cu bani europeni”, a precizat Flutur.
A treia temă discutată la Lvov a fost cea vizând problema regiunilor din zonele montane ale României, Ucrainei și Poloniei. “Polonia și România ar dori să suplimenteze fonduri pentru populația din zonele de munte. Este nevoie de lucrări de îndiguiri de râuri, pentru a garanta siguranța vieții și agoniselii oamenilor care trăiesc în partea nordică a munților Carpați. Vom avea o întâlnire cu comisarii europeni pentru a cere fonduri în acest sens. Si România și Polonia avem o obligație ca vecini să ajutăm Ucraina”, a mai spus Gheorghe Flutur. Revenind la un proiect lansat zilele trecute, trenul Suceava – Cernăuți și retur, pentru care o călătorie ar costa doar 5 euro, președintele CJ Suceava a reamintit că marți, 27 iunie, va avea o o discuție mai amplă pe această temă. El a ținut să spună că un drum de la Suceava la Cernăuți va însemna cel mult două ore și jumătate, se presupune că în acest interval sunt incluse și procedurile vamale. “Eu cred că într-o lună de zile maximum (nu știu dacă vor fi alte restricții din partea vameșilor și polițiștilor de frontieră), acest tren Suceava – Cernăuți și retur va deveni funcțional”, a spus Flutur, care a aflat, în urma întâlnirii de la Lvov, că de mai multe luni, un tren asemănător între Ucraina și Uniunea Europeană funcționează între Lvov – Ucraina și Przemysl – Polonia. (Neculai ROSCA)
Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …