Friday , April 26 2024

Rugbyștii suceveni luptă pentru un loc în finala Diviziei Naționale

In semifinale, jucătorii de la CSM Bucovina vor înfrunta mâine, de la ora 10.00, pe terenul Unirea, formația Stejarul Buzău. “E un meci important pe care suntem pregătiți să-l câștigăm. Starea de spirit în cadrul lotului este foarte bună, avem concurență pe posturi, mai rămâne să funcționeze și jocul, să fim disciplinați din punct de vedere tactic, iar eu, ca antrenor, să am inspirația de a trimite cea mai bună echipă pe teren. Avem un obiectiv clar: victoria. Ne dorim enorm să disputăm finala, să avem șansa să revenim în SuperLigă”, a declarat antrenorul Constantin Vlad  

Rugby. Suceava

CSM Bucovina Suceava în­frun­tă mâine, cu începere de la ora 10.00, pe terenul Unirea, for­mația RC Stejarul Buzău, într-un meci în care miza este calificarea în finala Diviziei Naționale de rugby. Trupa antrenată de Constantin Vlad este la un pas de barajul de promovarea în SuperLigă, acolo unde nu a mai fost de șapte ani, și nu concepe să rateze victoria, mai ales că va disputa semifinala la Suceava, pe un teren unde nu a câștigat nimeni în actualul sezon.

“Mă bucur foarte mult că am ajuns până în această fază a campionatului. Ne-am dorit foarte mult să disputăm semifinala acasă. E un meci important pe care suntem pregătiți să-l câș­tigăm. Starea de spirit în cadrul lotului este foarte bună, avem concurență pe posturi, mai rămâne să funcționeze și jocul, să fim disciplinați din punct de vedere tactic, iar eu, ca antrenor, să am inspirația de a trimite cea mai bună echipă pe teren. Am avut două meciuri echilibrate contra buzoienilor în sezonul re­gulat, diferențele nu sunt mari, dar jucăm acasă, unde nu ne-a bătut nimeni în sezonul re­gulat și avem un obiectiv clar: victoria. Ne dorim enorm să dis­pu­­tăm finala pe stadionul Arcul de Triumf, să avem șansa să revenim în SuperLigă”, a declarat antre­norul Constantin Vlad. Meci de retragere pentru veteranii lotului sucevean Pentru unii dintre componenții echipei locale de rugby, meciul cu Stejarul Buzău va fi și ultimul pe care îl dispută ca jucători pe tere­nul Unirea, o parte dintre ei, prin­tre care și Stefăniță Rusu urmând să se retragă la finalul actualului sezon. Din acest motiv, antrenorul Constantin Vlad spune că își va stă­pâni cu greu emoțiile la sfâr­șitul jocului de mâine. “Indiferent de rezultat, cred că voi plânge la sfârșitul meciului pentru că mă voi despărți de câțiva jucători. Pentru unii va fi ultimul meci în fața propriilor suporteri înainte de retragere. Va fi emoționant pentru că am avut performanțe alături de ei și poate cel mai important este faptul că rugbyul a avut continuitate la Suceava”, a spus Constantin Vlad.

Jucătorii și-au cosmetizat singuri baza sportivă Rugbyștii suceveni se așteaptă la o asistență numeroasă la meciul de mâine, astfel că, din proprie inițiativă, au pus mână pe pensule și au început să cosmetizeze tribuna de la Unirea. “Stim că avem niște supoteri fideli și sperăm să avem parte de o asistență numeroasă. Am încercat să promovăm acest meci și în mediul online, să atragem cât mai mulți spectatori. De altfel, în ultimele zile, cu sprijinul lui Alin Crețu, managerul firmei AC Mobile, băieții au făcut voluntariat și au cosmetizat baza sportivă. Suntem pregătiți din toate punctele de vedere”, a precizat Constantin Vlad. Buzoienii anunță că vin să câștige la Suceava De partea cealaltă, buzoienii vin cu gânduri mari la Suceava. “Mergem să câștigăm la Su­cea­va, altfel nu se poate. Ne dorim să jucăm finala campionatului cu Năvodari”, a declarat preșe­­din­tele clubului Stejarul Buzău, Vasile Niță, citat de siteul sansanews.ro.

CSM Bucovina și RC Stejarul și-au împărțit victoriile în sezonul regulat al Diviziei Naționale, fie­care reușind să se impună pe teren propriu. A fost 19-12, la Suceava, și 23-16, în returul de la Buzău. In cealaltă semifinală, CS Năvodari va primi vizita Stiinței Petroșani. Inaintea meciului de mâine, de pe terenul Unirea, se va ține un moment de reculegere în memoria fostului rugbyst, antrenor și președinte al Federației Române de Rugby, Viorel Morariu, decedat marți, la vârsta de 85 de ani. (Dănuț CHIDOVET)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …