Friday , April 19 2024

Opt metode prin care România si Bulgaria sunt folosite drept Bau-bau în campania electorală din alte ţări europene

alegeri

Bulgaria şi România par să posede capacitatea stranie de a se transforma rapid într-un subiect fierbinte, pe măsură ce alegerile europarlamentare se apropie, iar temerile că nu s-a făcut destul pentru a atrage (sau dispersa) votul populist cresc în Europa, comentează Novinite.
Pentru a exemplifica, agenţia bulgară prezintă opt exemple în ordine inversă (începând cu cel mai nevinovat) care ne arată fie exagerări surprinzătoare, fie încălcări ale normelor de toleranţă şi de corectitudine politică. Unele dintre aceste declaraţii au ajuns să sune insultător deoarece au venit din partea oficialilor unor state care, spre deosebire de Bulgaria şi România, sunt adesea apreciate pentru cultura lor politică. Altele au părut doar gafe comise de către vecini, însă cele mai multe sunt şi în măsură să ne facă să zâmbim, comentează Novinite.
 
8. Grecii vor avea în curând ‘salarii bulgăreşti’ (liderul SYRIZA, Alexis Tsipras)
 
În urmă cu doi ani, Alexis Tsipras, liderul coaliţiei de stânga radicale SYRIZA, a avertizat că, în opinia sa, creditorii internaţionali ‘vor să transforme Grecia într-o ţară cu salarii bulgăreşti şi preţuri de Bruxelles’, însă datele economice reale ne arată că afirmaţiile repetate ale acestuia sunt extrem de nefondate. În 2012, argumentează Novinite, salariul minim din Grecia a fost printre cele mai mari din Europa (684 de euro lunar, apropiat de cel din Marea Britanie), iar în 2013 de 586 de euro, în comparaţie cu cel de 138 de euro din Bulgaria, care ar fi greu de egalat de către Grecia chiar şi în zece ani suplimentari de austeritate.
 
7. Bulgaria şi România pun în pericol Franţa (lidera Frontului National, Marine Le Pen)
 
Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional (FN), a declarat la 4 martie anul trecut că aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen ar avea consecinţe devastatoare pentru Franţa. Chiar dacă lucrurile ar sta aşa – subliniază Novinite – trebuie amintit că atât imigranţii ilegali, cât şi contrabandiştii şi alte persoane care participă la activităţi infracţionale par să pătrundă în acest spaţiu indiferent de nivelul de securitate de la frontiere (spre exemplu, Spania, Italia şi Franţa sunt considerate o poartă de intrare uşoară, iar porturile din Europa de Nord un refugiu sigur pentru traficanţi). De ce imigranţii bulgari ar trebui să prefere Franţa este dincolo de explicaţie, dat fiind faptul că atât Olanda, cât şi Marea Britanie au indicat de mult timp aceeaşi predilecţie, comentează agenţia bulgară.
 
6. România este o ‘republică bananieră’, o ‘colonie americană’, cu o viaţă politică transformată într-o ‘telenovelă’ şi ‘alegeri fraudate ‘ (declaraţii făcute timpul unei dezbateri din Parlamentul European)
 
În 2012, România s-a aflat într-o criză politică, în contextul care situaţia internă a fost marcată de o confruntare intensă între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta. Situaţia de la Bucureşti a stârnit controverse la Bruxelles şi nervozitate printre unii europarlamentari. Liberalul britanic Graham Watson şi-a exprimat dezamăgirea faţă de evoluţiile din România, care au avut loc într-un stat membru UE şi nu într-o ‘republică bananieră’, în timp ce europarlamentarul olandez Daniel Van Der Stoep a declarat că publicul românesc participă la ‘o telenovelă’. Corneliu Vadim Tudor, liderul formaţiunii naţionaliste Partidul România Mare, a mers chiar mai departe, declarând că fenomenul corupţiei din ţara sa a fost ‘controlat de CIA’, iar România este ‘o colonie americană ‘, în care toate alegerile au fost ‘aranjate’. Cu toate acestea, marea parte a reprezentanţilor României prezenţi la dezbatere au făcut tot posibilul pentru a-şi apăra ţara.
 
5. Infracţiunea este un ‘mod de viaţă’ pentru români (parlamentara italiană Alessandra Mussolini)
 
În septembrie 2007, la doar câteva luni de la aderarea România la UE, Alessandra Mussolini, nepoata fostului lider italian Benito Mussolini, a declarat că ‘încălcarea legii a devenit un mod de viaţă pentru români’. În consecinţă, aminteşte Novinite, eurodeputaţii români naţionalişti au părăsit grupul ‘Identitate, Tradiţie, Suveranitate (ITS)’ din cadrul Parlamentului European. Din acest motiv, ITS a fost nevoit să se dizolve ca grup europarlamentar şi nu a mai putut primi finanţare din partea Parlamentului European.
 
4. Olandezii se pot plânge de bulgari, români sau polonezi pe un site (partidul olandez PVV)
 
Partidul pentru Libertate din Olanda (PVV, xenofob), condus de Geert Wilders, a lansat în 2012 un site special pentru cei care vor să se plângă de imigranţii din Europa de Est şi Centrală. Atât Bulgaria, cât şi România au cerut guvernului olandez să ia măsuri împotriva site-ului discriminatoriu. Dispariţia sa ulterioară, comentează agenţia, nu pare să se fi datorat însă unei reacţii rapide a cabinetului olandez. Premierul Mark Rutte a fost citat la scurt timp după scandal, declarând că acesta este mai degrabă o ‘chestiune de partid’ decât una care ţine de guvern. Pe de altă parte, în ianuarie 2013, cotidianul Handelsblad vorbea despre un ‘eşec total’ al site-ului xenofob, explicând că imigranţii din Olanda iau, de obicei, locurile de muncă refuzate de olandezi.
 
3. Bulgaria şi România nu fac parte din UE (liderul PVV, Geert Wilders)
 
În 2011, deputaţii PVV au declarat în timpul unei dezbateri în Parlamentul olandez că cele două ţări ar trebui să părăsească Uniunea după ce au aderat în 2007 fără să fi îndeplinit criteriile. Liderul partidului, Geert Wilders, a repetat aceste afirmaţii. Problema, comentează Novinite, este că nu s-a adoptat nicio legislaţie care să stipuleze în ce condiţii un membru al UE ar trebui să părăsească blocul comunitar. Cum se poate cineva aştepta de la Bruxelles să ‘dea afară’ ţări, dacă aceasta nu poate aplica nici măcar măsuri restrictive împotriva acelor state ai căror politicieni fac remarci xenofobe şi rasiste şi se angajează în acte de discriminare pe faţă?
 
2. Teritoriile din Bulgaria (şi din alte ţări) sunt ‘istoria vie a Turciei în Europa’ (premierul turc Recep Tayyip Erdogan)
 
‘Tracia este Salonic, dar în acelaşi timp, este Komotini şi Xanthi. Este, de asemenea Kardzhali (în Bulgaria) şi râul Vardar. Mergând înapoi, este Skopje, Pristina şi Sarajevo. Tracia este istoria noastră vie în Europa, reprezentantul nostru în această regiune geografică’, a declarat premierul turc Recep Tayyip Erdogan în decembrie 2013, în timpul unei campanii în nordul-vestul ţării. Bulgaria a reacţionat, sfătuind politicienii turci să se ocupe atent de interpretările legate de trecutul balcanic, deoarece astfel de declaraţii nu încurajează ‘relaţiile de bună-vecinătate’.
 
1. Milioane de bulgari şi români vor invada efectiv străzile din Marea Britanie (liderul UKIP, Nigel Farage, premierul David Cameron şi mulţi alţii)
 
’29 de milioane de bulgari şi români’ ar putea invada piaţa forţei de muncă din Regatul Unit, după ce Marea Britanie renunţă la restricţiile privind libera circulaţie pentru cele două ţări de la ianuarie 2014, a declarat liderul Partidului Independenţei Regatului Unit (UKIP), Nigel Farage. Cum ar putea fi surprinzător faptul că el este pe primul loc (în sondaje)?, se întreabă Novinite. Farage afişează o perseverenţă remarcabilă în ceea ce priveşte vizarea potenţialilor imigranţi din cele două ţări. Zeci de pliante şi afişe au fost pregătite înaintea alegerilor europarlamentare pentru a avertiza asupra pericolului pe care cetăţenii acestor două ţări îl reprezintă pentru sistemul asigurărilor sociale şi piaţa forţei de muncă din Marea Britanie.
Având în vedere popularitatea lui Farage în Marea Britanie, nu a fost surprinzător că premierul David Cameron şi conservatorii aflaţi la putere în Marea Britanie au optat să declare că împărtăşesc preocupările ‘multor’ britanici cu privire la impactul pe care îl vor avea bulgarii şi românii pe o piaţă a muncii nerestricţionată. Deşi nicio sursă autentică nu poate dovedi afirmaţiile liderului UKIP privind o imigrare masivă în Marea Britanie, chiar cu câteva săptămâni înaintea votului pentru alegerile europene, Farage a continuat să insiste că ‘datele reale’ privind imigraţia din România şi Bulgaria nu sunt cunoscute încă.
Deşi declaraţiile făcute de către Nigel Farage au fost preluate şi repetate de către alte partide eurosceptice, cum ar fi cel din Olanda (PVV), Germania (Alternativa pentru Germania), Italia (Liga Nordului) şi Franţa (Frontul Naţional), campania electorală a UKIP este mai sistematică, este de părere Novinite. La 22 aprilie Nigel Farage, care şi-a angajat soţia germană drept secretară, a declarat că Marea Britanie trebuie să controleze cantitatea şi calitatea celor care vin în ţara sa într-un moment în care aceasta a întors spatele ‘talentelor din India şi Noua Zeelandă din cauza unei uşi deschise pentru Bulgaria’; Or, ‘acest lucru nu are niciun sens’, a adăugat politicianul britanic.
Potrivit Novinite, aceste cuvinte nu insultă doar bulgarii şi românii (sau germanii, pentru care uşa Marii Britanii este, de asemenea, larg deschisă) şi nici doar pe europeni în ansamblul lor. Ele insultă democraţia şi progresul uman, susţinând că locuitorii unei ţări ar putea fi mai mult sau mai puţin de calitate decât cetăţenii unui alt stat.  (Agerpres)

Vezi si

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea se încălzește

Agenția Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 22 aprilie …